Anchetă a Parchetului European desfășurată în România. Procurorii au efectuat percheziții alături de DNA

×
Codul embed a fost copiat

Parchetul European condus de Laura Codruţa Koveşi şi Direcţia Naţionala Anticorupţie au făcut, joi, percheziții împreună la aceleași adrese. Au căutat însă dovezi în două anchete diferite.

Procurorii europeni vizează o posibilă fraudă cu fonduri europene care ar fi fost comisă de acelaşi grup de firme bănuit că ar fi vândut ilegal statului, în perioada pandemiei, măşti de protecţie anticovid. Una dintre firme i-ar aparţine în acte unei bucătărese.

Procurorul român din Parchetul European a descins dimineaţă în sediile mai multor firme din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu. Miza percheziţiilor: peste trei milioane de euro, bani pe care, susţin surse oficiale, i-ar fi pierdut Uniunea Europeană într-o afacere din România cu fonduri europene. Ancheta a fost începută de DNA, dar ulterior predată Parchetului European din cauza prejudiciului foarte mare.

Se bănuiește, în speță, că beneficiarul unui proiect finanțat din fonduri europene a obținut în mod ilegal fondurile în valoare de 3 073 646,35 € (14 440 459,60 RON, fonduri nerambursabile) în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2020, ca urmare a utilizării de documente și declarații false și inexacte. (

Surse apropiate de anchetă susţin că, între 2018 şi 2020, ar fi fost cumpărată aparatură medicală pentru un centru de recuperare din Călugăreni, Giurgiu, la preţuri supraevaluate. Banii ar fi fost plimbaţi prin conturile unor firme din Cipru, Portugalia şi Spania, ca să li se piardă urma. De aici şi acuzaţia de spălare de bani.

Citește și
Primăria Capitalei
Percheziții la Primăria București. DNA: „Sunt suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”

Ancheta Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi vizează nu mai puţin de 6 suspecţi, dar şi firme implicate în afacerile considerate suspecte. Iar ţinta principală pentru procurorii EPPO nu este doar inculparea celor care ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene, cât mai ales recuperarea lui. Aşa că în dosar vor fi puse şi sechestre.

Coincidenţă sau nu, dar acelaşi grup de firme, patronat de un controversat om de afaceri a fost vizat şi de procurorii anticorupție. DNA investighează zece suspecţi şi câteva firme implicate într-un contract de achiziţie publică derulat în perioada pandemiei. Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate ar fi cumpărat două milioane de măşti de protecţie fără ca procedura legală să fie respectată.

Surse apropiate de anchetă susţin că statul nu doar că ar fi atribuit contractul ilegal, dar ar fi acceptat ca livrarea măştilor să fie făcută cu întârziere de o altă firmă din grup, care ar fi istrată în acte de o bucătăreasă.

În ancheta DNA sunt vizaţi de suspiciuni de corupție 10 suspecți care vor fi audiaţi doar după finalizarea percheziţiilor şi evaluarea dovezilor strânse în timpul descinderilor. Cel puţin unul dintre ei apare şi în ancheta EPPO, aşa că cele două Parchete - cel din Luxemburg şi cel de la Bucureşti - îşi vor împărţi frăţeşte sechestrele asigurătorii necesare recuperarii prejudiciilor.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Sumele uriașe obținute de o grupare din R. Moldova care făcea trafic de migranți pe teritoriul României. Ce au făcut cu banii
Sumele uriașe obținute de o grupare din R. Moldova care făcea trafic de migranți pe teritoriul României. Ce au făcut cu banii

Autoritățile din Republica Moldova și România au destructurat o rețea de trafic de migranți asiatici, specializată pe ruta Austria - Germania. Din grupare făceau parte cetăţeni moldoveni care, spun procurorii, acționau ca în filmele polițiste.

Percheziții la Primăria București. DNA: „Sunt suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”
Percheziții la Primăria București. DNA: „Sunt suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează miercuri percheziţii la sediul Primăriei Capitalei.

Recomandări
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși
Kremlinul ar fi înscenat atacul cu drone asupra elicopterului în care se afla Putin. Ce au aflat jurnaliștii ruși

Presa rusă neafiliată Kremlinului a dezvăluit că atacul cu drone ucrainene asupra elicopterului care îl transporta pe Vladimir Putin în Kursk a fost, de fapt, o înscenare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului
„Alianța transparenței” făcută de Nicușor Dan după decizia controversată a CCR. Misiunea urgentă a Parlamentului

Este tsunami pe scena politică românească după decizia CCR conform căreia declarațiile de avere depuse de demnitari și de funcționarii publici nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor și nici nu mai pot fi publice.