Anchetatorii încearcă să afle dacă Mario Iorgulescu consumase alcool sau droguri

×
Codul embed a fost copiat

Mario Iorgulescu va fi acuzat de ucidere din culpă, după teribilul accident de sâmbătă noapte, în urma căruia un tânăr de vârsta lui a pierit nevinovat.

La cererea poliției rutiere, parchetul a deschis un dosar penal. Între timp, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost operat într-un spital din Capitală.

Marea necunoscută în acest caz este alcoolemia lui Iorgulescu Junior. Legiștii trebuie să spună dacă, în momentul accidentului, era băut sau consumase substanțe interzise.

Ofiţerii Poliţiei Rutiere au reluat cercetările la faţa locului. Au întrerupt circulaţia pe şoseaua Chitilei, ca să poată face noi măsurători. Sâmbătă noaptea, maşină condusă de Mario Iorgulescu a lovit o altă maşină. Şoferul, un tânăr de 24 de ani, tatăl a doi copii, a murit pe loc.

Deşi au deschis deja un dosar de cercetare penală, anchetatorii îl vor pune sub acuzare pe Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă abia după ce îl vor audia. Deocamdată însă, fiul şefului LPF, cel bănuit că a provocat această tragedie este internat în spital.

Citește și
Mario Iorgulescu
Dosar penal pe numele lui Mario Iorgulescu. Viteza uriaşă la care s-a blocat indicatorul

Starea lui este gravă, dar pare să evolueze spre bine, transmit medicii. După ce îşi va reveni, Mario Iorgulescu va trebui să explice cum a ajuns pe contrasens. Iată ce spun ofiţerii de la brigada rutieră.

Subinspector Andra Arsintescu: "A pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a lovit un autoturism care venea din sens opus. Autoturismele au fost împrăştiate, a murit şoferul celui de-al doilea autoturism. I s-au recoltat probe de sânge pentru a stabili dacă a consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe."

Bolidul de sute de mii de euro condus de Mario Iorgulescu în noaptea tragediei dar şi maşina pe care a tamponat-o atât de brutal au fost aduse în curtea Brigăzii Poliției Rutiere pentru expertiza tehnică. Anchetatorii vor să afle în primul rând viteza cu care circulă fiul şefului LPF.

În urma impactului deosebit de violent indicatorul electronic al maşinii conduse de Iorgulescu junior s-a oprit la 240 de kilometri pe oră, însă doar experţii vor stabili viteza din acele momente. Între timp, Gino Iorgulescu, tatăl celui considerat responsabil de acest accident, a transmis condoleanţe familiei tânărului mort.

"Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situaţia putea fi cu acelaşi deznodământ şi pentru copilul nostru. Suntem copleşiţi de lacrimi şi de durere în urma tragicului accident şi sperăm că opinia publică să înţeleagă clipele grele prin care trecem şi noi, şi cealaltă familie", a transmis Gino Iorgulescu într-un comunicat. 

Pentru şeful LPF, tragedia este cu atât mai mare cu cât, dacă va scăpa cu bine după spitalizare, fiul său riscă din nou să ajungă după gratii. În urmă cu trei ani, Mario Iorgulescu a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost acuzat că împreună cu câţiva cunoscuţi ar fi sechestrat un bărbat pe care l-ar fi torturat. Cazul a ajuns în prima instanţă care a decis ca Mario Iorgulescu este nevinovat şi a fost achitat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Marea necunoscută în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Ce stabilesc legiștii
Marea necunoscută în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Ce stabilesc legiștii

Mario Iorgulescu va fi acuzat de ucidere din culpă după teribilul accident de sâmbăta noaptea, în urma căruia un tânăr de vârsta lui a pierit nevinovat. La cererea poliției rutiere, parchetul a deschis un dosar penal.

Dosar penal pe numele lui Mario Iorgulescu. Viteza uriaşă la care s-a blocat indicatorul
Dosar penal pe numele lui Mario Iorgulescu. Viteza uriaşă la care s-a blocat indicatorul

Mario Iorgulescu va fi acuzat de ucidere din culpă după teribilul accident de sâmbătă noaptea, în urma căruia un tânăr de vârsta lui a pierit nevinovat.

Starea lui Mario Iorgulescu, internat la Spitalul Elias după accidentul rutier
Starea lui Mario Iorgulescu, internat la Spitalul Elias după accidentul rutier

Mario Iorgulescu, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, este conștient, dar se află într-o stare „lent favorabilă” la spitalul Elias, au anunțat medicii.

Gino Iorgulescu, după gravul accident în care a fost implicat fiul său: „Durere imensă”
Gino Iorgulescu, după gravul accident în care a fost implicat fiul său: „Durere imensă”

Șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a făcut duminică seară precizări, după gravul accident în care fiul său Mario a fost implicat.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.