Angajații companiilor se distrează de la distanță, în pandemie. Cum aleg să-și petreacă timpul

×
Codul embed a fost copiat

Drumețiile cu colegii la munte, mersul la escape room, trasul cu arma sau arcul, au fost înlocuite de jocuri video interactive la care angajații participă de acasă.

Potrivit firmelor care organizează teambuilding-uri, 50% dintre clienți sunt companii care, până acum, nu apelau la astfel de servicii. Experiențele online sunt într-adevăr mai ieftine însă, oricât ar fi de creative, nu pot înlocui socializarea față în față.

Chiar dacă nu s-au întâlnit fizic, angajații unei companii din Capitală s-au aliat de la distanță și au evadat dintr-o casă unde erau captivi virtual. Alții, au fost puși să reproducă un tablou celebru cu ce au prin casă și să își facă un selfie.

Beatrice Vana, reprezentant resurse umane: "Au avut parte de diferite probe, au lucrat împreună pentru a descoperi un mister legat de o crimă sau să descopere anumite obiecte, să vină cu obiecte pe care să le arate celorlalți colegi, adunate de prin casă."

Tudor Șandru, angajat: "S-a lăsat cu râsete, zâmbete. A fost o descătușare în adevăratul sens al cuvântului."

Citește și
Pfizer
Compania Pfizer ameninţă să-i concedieze pe toţi angajaţii săi nevaccinaţi din SUA

De altfel, firmele de profil au fost nevoite să se adapteze rapid. O companie din Capitală, de exemplu, a creat peste 100 de programe de divertisment pentru companiile care vor să își destindă angajații.

Madalina Sava, coordonator evenimente corporate: "Aici avem o companie care face un quiz despre sărbătorile de Crăciun și în curând o să intre și un magician. Cine a zis că nu poți să petreci în online? MC-ul evenimentului și cu DJ Antena întrețin atmosfera. Aici se desfășoară pentru o companie de IT, cred că sunt 100 de participanți, o altfel de degustare de vinuri. Interactivă."

Experiența virtuală este potrivită mai ales pentru echipele în care colegii se află în mai multe colțuri ale lumii, iar un alt beneficiu este prețul mai mic.

Sergiu Teodosiu, organizator teambuilding: "Undeva între 10 euro de participant și poate 50, 60 de euro de participant. În offline, în general, prețurile sunt un pic mai mari, adică pot ajunge și la 100, 140 de euro."

Teambuilding-urile "tradiționale" au rămas, însă, o opțiune pentru unele companii, chiar dacă trebuie pregătite mai atent.

Vânătoarea de comori, tirul cu arcul, paintball-ul sau airsoft-ul, rămân în continuare în preferințele firmelor care vor să își destindă salariații.

Pandemia a schimbat însă regulile. Angajații sunt acum organizați în grupuri mai mici, iar în acest moment, cei care vor să participe la astfel de activități, trebuie să fie vaccinați sau să fi trecut prin boală în ultimele șase luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Autoritățile au anunțat noi măsuri în București
Autoritățile au anunțat noi măsuri în București

Instituțiile publice și firmele private cu peste 50 de angajați din București trebuie să-și decaleze programul de lucru astfel încât oamenii să ajungă și să plece de la lucru pe grupe la cel puțin o oră distanță.

Compania Pfizer ameninţă să-i concedieze pe toţi angajaţii săi nevaccinaţi din SUA
Compania Pfizer ameninţă să-i concedieze pe toţi angajaţii săi nevaccinaţi din SUA

Angajaţi companiei Pfizer din SUA trebuie să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în săptămânile următoare ori riscă rezilierea contractului, relatează sâmbătă dpa.

Raed Arafat: ”Nu este normal ca angajaţii din restaurante să nu fie măcar testaţi”
Raed Arafat: ”Nu este normal ca angajaţii din restaurante să nu fie măcar testaţi”

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că nu este normal să existe angajaţi ai restaurantelor care să nu fie vaccinaţi.

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din New York a concediat 1.400 de angajați nevaccinați
Cel mai mare furnizor de servicii medicale din New York a concediat 1.400 de angajați nevaccinați

Cel mai mare furnizor de servicii medicale din statul New York, Northwell Health, a concediat 1.400 de angajați care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, potrivit unui purtător de cuvânt, Joe Kemp.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.