Angajatorii le pot oferi angajaților un abonament sportiv în limita a 400 de euro pe an, pentru yoga, dans sau fitness

×
Codul embed a fost copiat

Sălile de sport au tot mai mulți clienți de la începutul anului, de când a fost modificată legea educației fizice. Angajatorii le pot oferi angajaților, drept beneficiu, un abonament sportiv în limita a 400 de euro pe an, pentru yoga, dans ori fitness.

Măsura a fost luată în condițiile în care, la nivel european, românii nu stau deloc bine la capitolul mișcare.

Legea prin care românii pot fi stimulați să facă sport și să meargă la sală a intrat în vigoare la începutul anului. De atunci cererile s-au înmulțit, față de anul trecut, spun reprezentanții unei companii de vânzare de abonamente la salile de sport.

Daniel Ciobanu - manager de vânzări: „Doar în luna ianuarie a crescut numărul de vânzări de 150 de ori, față de luna decembrie. Iar dacă ar fi sa ne raportăm la anul 2022, față de 2023, doar în luna ianuarie au crescut cererile de peste 5 ori."

Lucian Adochiței - manager de vânzări sală de fitness: „Foarte multe, în luna martie am avut un record de contracte semnate cu companii mici și mijlocii." 

Din păcate, mulți angajați nu știu cum pot beneficia de această lege și merg direct la sălile de sport pentru a se informa.

Citește și
bataie
Un român și un arab s-au luat la bătaie într-o sală de fitness din Iași, din cauza unei fete

Claudiu Năsui - inițiatorul legii: „Mulți ne-au scris, ne-au întrebat de ea, unde e reglementată ca să arate la departamentele de HR. Atenție! Practic sunt tot salariul oamenilor, dar e o parte din salariu pe care nu se mai plătesc taxe și impozite pt că e deductibilă fiscal."

Prin această lege angajații beneficiază de 160 de lei pe lună, iar abonamentul poate fi la o sală de fitness, yoga la bazinul de înot ori săli de dans.  

Angajat: „Lucrez de acasă, compania îmi plătește, și așa am ajuns și eu la sală."  

Potrivit unui studiu al companiei ESX care vinde abonamente la diferite săli de fitness, 6 din 10 oameni care merg la sală sunt bărbați. Dintre ei 65% își doresc să își crească masa musculară, iar femeile vor de obicei să slăbească.

Cristian Necula - antrenor personal: „Dacă vrem să slabim, atunci este obligatoriu să creem un deficit caloric, care poate valora între 300 și 500 de calorii pe zi, și cu siguranță ne va ajuta să slăbim 4-5 kilograme pe lună."

Conform unei platforme de vânzări de abonamente, industria activităților sportive în România este la aproape 500 de milioane de euro în acest moment, jumatate fața de Polonia și la 10% față de Germania sau Anglia.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Cel mai bun mod de a bea apă atunci când faci sport a fost dezvăluit. Când și cum trebuie să consumăm lichide
Cel mai bun mod de a bea apă atunci când faci sport a fost dezvăluit. Când și cum trebuie să consumăm lichide

Antrenorii de fitness au vorbit despre când este indicat să bem apă când vine vorba de sport.

Un român și un arab s-au luat la bătaie într-o sală de fitness din Iași, din cauza unei fete
Un român și un arab s-au luat la bătaie într-o sală de fitness din Iași, din cauza unei fete

Doi bărbați din Iași s-au luat la bătaie confundând sala de fitness cu ringul de box. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.  

O fată de 17 ani a murit din cauza unui infarct în timp ce făcea exerciții la o sală de fitness din Alba Iulia
O fată de 17 ani a murit din cauza unui infarct în timp ce făcea exerciții la o sală de fitness din Alba Iulia

O fata de 17 ani din Alba Iulia a murit fulgerător în timp ce se antrena la o sală de fitness. Potrivit martorilor, i s-a făcut rău în momentul în care făcea exerciții, ca de obicei, și ridica o bară metalică.

Tragedie în Alba Iulia. O tânără de 17 ani a murit după ce i s-a făcut rău în sala de fitness
Tragedie în Alba Iulia. O tânără de 17 ani a murit după ce i s-a făcut rău în sala de fitness

O tânără din Alba Iulia a murit, sâmbătă, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o sală de fitness din municipiu.

Rețeaua de fitness World Class România a fost vândută
Rețeaua de fitness World Class România a fost vândută

Veste importantă în industria wellness din România. Rețeaua de fitness World Class România, cel mai mare jucător din domeniu de la noi din țara noastră, a fost vândută.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.