ANM a emis un cod galben de furtuni în mare parte din țară. Până când este valabil

×
Codul embed a fost copiat

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două atenţionări Cod galben de furtuni şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seară, care vor cuprinde treptat peste trei sferturi din ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 octombrie, ora 21:00 - 13 octombrie, ora 9:00, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei şi al Crişanei, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55 - 65 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 90 - 100 km/h, transmite Agerpres.

În vestul şi sud-vestul teritoriului va ploua, iar în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, ploile vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica şi în centrul ţării, unde rafalele vor fi în general între 50 şi 60 km/h.

Judeţele afectate de primul Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.

Citește și
vremea
Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare

De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, 13 octombrie, între orele 9:00 - 21:00, va fi în vigoare al doilea Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică.

Astfel, în intervalul menţionat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100 - 130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar, vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55 - 65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-80 km/h.

Totodată, în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în regiunile sudice, estice şi centrale vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Zonele vizate de avertizarea Cod galben sunt: judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Meteorologii precizează că, marţi, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, în timp ce în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte. În cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest şi la munte, precum şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară. Până când este valabil
ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară. Până când este valabil

ANM a emis un cod galben de ceață în mai multe județe din țară.

Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare
Cum va fi vremea până pe 9 noiembrie. ANM anunță temperaturi surprinzătoare

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, în țara noastră.

Cod galben și portocaliu de ploi torenţiale în mai multe judeţe şi în Capitală
Cod galben și portocaliu de ploi torenţiale în mai multe judeţe şi în Capitală

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru 11 judeţe din centrul şi estul ţării, inclusiv în Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţa.

ANM a emis un cod galben de ploi și furtuni. Până când este valabil
ANM a emis un cod galben de ploi și furtuni. Până când este valabil

ANM a emis un cod galben de ploi și furtuni în sudul Banatului, Oltenia, sudul Moldovei și al Transilvaniei și local în Muntenia.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: „tricolorii mici” debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.