Apelul lui Calin Popescu Tariceanu impotriva DNA i-a suparat pe magistrati: CSM a sesizat Inspectia Judiciara

Calin Popescu Tariceanu

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciara pentru a verifica daca declaratiile presedintelui Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, au adus atingere independentei justitiei.

"Avand in vedere solicitarea publica continuta in documentul intitulat 'Apel catre parlamentari', publicat pe pagina oficiala de internet a Senatului Romaniei, la 16 octombrie, sub semnatura presedintelui Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, precum si mesajele promovate in cadrul unor serii de aparitii mediatice recente, prin care domnia sa reia apelul 'catre parlamentarii din ambele Camere sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA', presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, in temeiul art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, a sesizat Inspectia Judiciara in vederea efectuarii cu celeritate a verificarilor necesare pentru a stabili daca, prin afirmatiile asumate institutional de presedintele Senatului Romaniei si dezbaterea mediatica subsecventa a acestora, a fost adusa atingere independentei justitiei in ansamblul sau", se arata intr-un comunicat al CSM.

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a facut apel, duminica, la parlamentarii din ambele Camere "sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA".

"Daca dosarele respective au asteptat atatia ani, inseamna ca nu este nicio urgenta si ele pot sa mai astepte ca viitorul Parlament sa se pronunte", a precizat Tariceanu.

Seful Senatului a spus ca nu se mai pot accepta "judecati cu masura dubla".

Citește și
Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului
Calin Popescu Tariceanu face apel la parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA pana la finalul actualei legislaturi

"Cand DNA trimite la repezeala un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie sa se conformeze, pentru ca altfel sunt certati de presedintele Iohannis si de alti membri ai corului prezidential. Simultan, cei suspectati de DNA sunt supusi unor presiuni de a demisiona. Dubla masura s-a vazut limpede cand procurorul-sef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei si codurilor de integritate s-au uitat in alta parte si au uitat principiile valabile doar pentru ceilalti", a afirmat Calin Popescu-Tariceanu.

El a mentionat ca este cunoscuta pozitia sa potrivit careia DNA "nu mai slujeste demult Justitia, ci, in spatele paravanului luptei necesare si legitime cu coruptia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijeaza pe cai oculte activitatea acestei institutii".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tariceanu, dupa ce a cerut blocarea activitatii DNA:
Tariceanu, dupa ce a cerut blocarea activitatii DNA: "Am vrut sa atrag atentia ca Parlamentul este o tinta de discreditare"

Calin Popescu-Tariceanu a explicat de ce a facut un apel catre parlamentarii din ambele Camere "sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA

Calin Popescu Tariceanu face apel la parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA pana la finalul actualei legislaturi
Calin Popescu Tariceanu face apel la parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA pana la finalul actualei legislaturi

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, face un apel catre parlamentarii din ambele Camere "sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA".

Iohannis:
Iohannis: "Activitatea DNA merge inainte". Ce spune presedintele despre preocuparea lui Tariceanu privind Justitia

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca nu crede ca seful Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, este preocupat de independenta Justitiei, ci "se preface" si urmareste de fapt "sa scape" de Justitie.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.