Artiști din Ploiești, atacați cu pietre într-un cartier mărginaș pentru că au cântat colinde fără să dea cadouri

×
Codul embed a fost copiat

Experiență dureroasă pentru actorii teatrului Toma Caragiu și soliștii filarmonicii din Ploiești.

Artiștii au mers să colinde într-un cartier al orașului, dar la final, au fost răsplătiți cu pietre.

Artiștii au susținut un mic concert de colinde într-un cartier mărginaș al Ploieștiului, dar la final spectatorii se așteptau să li se împartă cadouri. Când au văzut că e vorba doar despre un act artistic, cei din public au devenit agresivi.

Pe lângă vorbele urâte, oamenii au început să arunce cu diverse lucruri și cu pietre către actori și cântăreți. Aceștia s-au urcat rapid în mașini și au reușit să plece din zonă fără să fie răniți.

Însă mașinile lor au fost avariate. Primarul Ploieștiului spune că unii artiști veniseră la colindat și împreună cu copiii lor, iar în fața reacției atât de violente a grupului de spectatori, unii dintre cei mici au suferit atacuri de panică. Edilul a anulat următorul concert. Polițiștii din Prahova fac cercetări pentru tulburarea ordinii publice, dar și pentru distrugere.

Citește și
ilikeit
iLikeIT. Cum arată cea mai nouă generație de roboți programați de la zero de elevii români
Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Percheziții la cămătari, în Prahova. Cum au încercat doi frați să obțină peste 200.000 de euro de la o singură victimă
Percheziții la cămătari, în Prahova. Cum au încercat doi frați să obțină peste 200.000 de euro de la o singură victimă

Percheziții la Ploiești în două dosare penale pentru cămătărie și înșelăciune.

iLikeIT. Cum arată cea mai nouă generație de roboți programați de la zero de elevii români
iLikeIT. Cum arată cea mai nouă generație de roboți programați de la zero de elevii români

La Ploiești a avut loc în weekend un festival de robotică organizat exclusiv de elevi.

Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze la două secţii din oraş. Poliţia face verificări
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze la două secţii din oraş. Poliţia face verificări

Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, la două secţii din municipiul în care locuieşte. Reprezentanţii celei de-a doua secţii au sesizat Poliţia, care face verificări, deschizând dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.  

Recomandări
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său
Rusia a lansat un val de 450 de drone și rachete balistice asupra Ucrainei, după atacurile pe teritoriul său

După atacurile îndrăznețe ale Ucrainei pe teritoriul rusesc, armata Moscovei a trecut la represalii. A lansat un atac masiv, cu 450 de drone și rachete balistice, asupra mai multor orașe, inclusiv capitala Kiev.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături
Alertă sanitară la Vaslui. Membrii unui ansamblu folcloric au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături

Alertă sanitară, sâmbătă seară la Vaslui după ce membrii unui ansamblu folcloric - adulți și copii - au ajuns la spital cu dureri de burtă și vărsături.