Au început înscrierile. Programul prin care tinerii din România pot să călătorească gratuit cu trenul în toată Europa

×
Codul embed a fost copiat

Călătoria cu trenul ar putea fi cea mai bună variantă pentru mii de tineri care vor să viziteze în această vară Europa.

Comisia Europeană a anunțat că au început înscrierile pentru programul „DiscoverEU”, prin care cei care împlinesc anul acesta 18 ani pot primi un permis de călătorie gratuit pentru mai multe țări europene.

Din 2018, de când a fost lansat programul, și până acum, aproape 300.000 de tineri au călătorit cu trenul gratuit. 11.000 au fost români.

Otilia a călătorit singură prin mai multe orașe din Europa, vara trecută. A plecat din România direct la Paris și a făcut cu trenul mai bine de 20 ore ca să prindă Ziua Națională a Franței.

Otilia Grosu, beneficiar al programului „DiscoverEU”: „Experiența a fost minunată, deoarece am putut să mă dezvolt foarte mult călătorind singură și m-a schimbat foarte mult ca persoană. M-a ajutat să-mi deschid orizontul. Am început cu Paris, după Amsterdam, Copenhaga, Praga, Budapesta apoi înapoi în România”.

Citește și
tren
Bilete de tren mai scumpe pentru vagoanele de dormit, de la 1 aprilie. „Prețul, mult prea mare pentru condiții”

Ioana a călătorit cu cinci prieteni, tot vara trecută, și povestește că ar repeta oricând experiența.

Ioana Ghineț, beneficiar al programului „DiscoverEU”: „A fost foarte interesantă, grea la început pentru obișnuință. Nu eram deloc obișnuiți. Mai ales drumul cu trenul în România ne-a călit pentru ce a fost în Europa. Faptul că am stat în prima zi 8 ore pe tren ne-a ajutat să ducem mai ușor cele 7 ore duse prin Italia, Franța. Deja ne plănuim următoarea excursie”.

Comisia Europeană pune la dispoziția tinerilor 35.500 de permise de călătorie gratuite cu care vor putea călatori în Europa 30 de zile în perioada 1 iulie 2024 și 30 septembrie 2025.

Pentru români, sunt disponibile, în această etapă, 1.475 de locuri. De la lansarea acestui program, peste 11.000 de tineri români s-au plimbat gratuit cu trenul în Europa.

Andreea Popescu, Purtătoare de Cuvânt la Reprezentanța Comisiei Europene la București: „Înscrierile se termină pe 30 aprilie. Candidaților li se cere să răspundă corect la niște întrebări, este un concurs. Este un quiz. Nu este atât de complicat pentru că este vorba de cultură generală, întrebări despre UE și Europa și există o întrebare de departajare”.

Beneficiile de care au parte tinerii

Pe lângă bilete gratuite de tren, câștigătorii primesc și un card de reducere cu peste 40.000 de oferte pentru transportul public, instituții de cultură, cazare, mâncare sau sport.

De pildă, tinerii care ajung în România plătesc cu 75% mai puțin pentru intrarea la muzee și au reduceri de 10% la diverse restaurante.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. Va circula din 2025, dar rezervările se fac deja. FOTO

Italia va avea un tren de lux numit “La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională ză Accor, care va circula abia din 2025, dar rezervările încep marţi, iar preţurile biletelor cresc deja puternic.

Bilete de tren mai scumpe pentru vagoanele de dormit, de la 1 aprilie. „Prețul, mult prea mare pentru condiții”
Bilete de tren mai scumpe pentru vagoanele de dormit, de la 1 aprilie. „Prețul, mult prea mare pentru condiții”

Cresc prețurile biletelor de tren pentru vagoanele de dormit. Se adaugă o taxă de rezervare în funcție de numărul de paturi dintr-o cabină. Scumpirile nu schimbă însă și condițiile din trenuri, spun călătorii.

Un tren cu pasageri, care plecase din Oradea spre Timișoara, a rămas în câmp. Care a fost cauza
Un tren cu pasageri, care plecase din Oradea spre Timișoara, a rămas în câmp. Care a fost cauza

Zeci de oameni au avut parte de o călătorie cu peripeții. Trenul în care se aflau s-a oprit în mijlocul câmpului după ce locomotiva s-a defectat.

Un hoț de portofele a fost prins în flagrant, în București. Jefuise o fată de 19 ani într-un tren. VIDEO
Un hoț de portofele a fost prins în flagrant, în București. Jefuise o fată de 19 ani într-un tren. VIDEO

Un bărbat de 62 de ani care furase portofelul unei tinere, într-un tren, a fost prins în flagrant, în Sectorul 1 din București, vineri.

Un tren CFR Marfă cu lansatoare de rachete ar fi fost filmat la granița cu Ucraina VIDEO
Un tren CFR Marfă cu lansatoare de rachete ar fi fost filmat la granița cu Ucraina VIDEO

Un filmuleț postat pe YouTube de către un ultilizator care își zice MrAgentFBI arată un tren tractat de o locomotivă CFR Marfă care transportă câteva zeci de lansatoare de rachete și se îndreaptă spre granița cu Ucraina.

 

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.