Audieri în Parlament, pentru șefia Curții de Conturi. Cine sunt candidații

plen parlament
Inquam Photos / George Calin

Candidații pentru șefia Curții de Contruri sunt audiați, marți, începând cu ora 13.00, în comisiile de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului. Miercuri, noua conducere va fi votată în plenul Parlamentului.

 UPDATE 12.55: Cristian Socol şi-a retras candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, potrivit unor surse parlamenare, citate de News.ro.

Dragnea: Nu va fi o numire politică

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la Parlament, că viitorul preşedinte al Curţii de Conturi nu va fi propus politic, informează News.ro.

„Unul este validarea sau votul asupra candidaturilor pentru Curtea de Conturi, i-am spus domnului preşedinte Tăriceanu decizia noastră şi o susţine şi dumnealui. Noi nu vom vota niciun membru de partid. Am spus de la început că nu vrem să politizăm Curtea de Conturi şi din acest motiv niciu eu şi nici dumnealui nu am fost de acord să începem negocieri pe amrginea locurilor vacante la Curtea de Conturi”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat care sunt punctele principale de pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri.

Citește și
scoala
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Întrebat dacă secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, este un posibil succesor al lui Nicolae Văcăroiu la preşedinţia Curţii de Conturi, Dragnea nu a exclus această variantă.

„O să vedem ce iese din audieri şi vă spun foarte sincer, e valabil pentru oricine şi-a depus candidatura. Este vorba despre înfiinţarea comsiei speciale despre care am vorbit pentru dimensiunea parlamentară a preşedinţiei Consiliului Europene şi, de asemenea, codul de conduită al parlamentarului”, a precizat Dragnea.

Nu mai puţin de 14 candidaţi şi-au depus candidaturile pentru o funcţie de conducere în Curtea de Conturi.

Mihai Busuioc și Dumitru Nancu sunt candidații pentru postul de președinte al Curții de Conturi. Marcu Nicu, Cristian Socol aspira la un post de vicepreședinte. Nicolae Balalia candidează pentru un post de conducere; Liana Bulgaru, Aurel Dumitru, Ștefan Dan Florescu, Costel Catalin Florian, Petre Popeanga, Razvan Tataru, Daniela Teodoru candidează pentru postul de consilier de conturi; Lucian Vladescu candidează pentru postul de președinte al Autorității de audit, air Florin Tunaru penttru cel de vicepreședinte al Autorității de audit.

   

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul care le permite elevilor să semnaleze abuzuri din școală prin „butonul roșu”, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul legat de aşa-numitul ”buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.

Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid
Când va fi finalizată lucrarea de deviere a pârâului Corund din zona afectată de inundații de la Salina Praid

Instituţia Prefectului Harghita a anunţat marţi că au început pregătirile pentru impermeabilizarea canalului de deviere a pârâului Corund, în zona afectată de inundaţii de la Salina Praid.

Mai puțin de o lună până la ridicarea plafonării prețurilor la energie electrică. Cele mai mici tarife și sfaturi utile
Mai puțin de o lună până la ridicarea plafonării prețurilor la energie electrică. Cele mai mici tarife și sfaturi utile

Începând cu 1 iulie 2025, schema de plafonare a prețurilor la energie electrică în România va expira, ceea ce va duce la o liberalizare completă a pieței.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.