Autoritățile din mai multe județe sunt în alertă. Tineri care au fost în Italia spun că se simt rău

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din mai multe județe sunt în alertă după ce mai mulți români întorși din Italia au anunțat că se simt rău. 

În Prahova, doi tineri - un băiat și o fată - au fost internați în condiții de maximă securitate la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești.

Vor fi testați aici pentru a se stabili dacă au at sau nu coronavirusul. Iar, în Galați, câțiva elevi de liceu s-au autoizolat împreună cu familiile lor pentru următoarele două săptămâni.

La cel mai bun colegiu din Galați, copiii au început să absenteze și au anunțat conducerea școlii că sunt în izolare la domiciliu. Unii au fost în excursii în Italia, alții au părinți care s-au întors recent din peninsulă, așa că Direcția de Sănătate Publică le-a cerut să rămână în carantină, împreună cu toți membrii familiilor, două săptămâni.

Elevii din ultimul an de liceu au de pierdut, pe de o parte pentru că se pregătesc pentru bacalaureat, pe de altă pentru că suntem în plin sezon de desfășurare a olimpiadelor școlare. Familiile izolate la domiciliu primesc provizii de la rude… pe fereastră.

Citește și
Tânărul din Gorj infectat cu coronavirus nu primește tratament
Tânărul din Gorj infectat cu coronavirus nu primește tratament

La Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați sunt, deocamdată, 6 elevi în această situație, de la clasele a X-a și a XII-a. Niciunul dintre ei nu prezintă simptome de îmbolnăvire.

Onuț Atanasiu, dir. adj. Colegiul Național Vasile Alecsandri, Galați: "Atunci când am fost sesizați de către părinți sau de către colegi că acești elevi au fost în zonele respective sau că părinții lor s-au întors acasă din zonele respective din Italia s-a luat legătură cu Direcția de Sănătate Publică și decizia a fost de izolare la domiciliu a acestora."

Și în Prahova, doi tineri au fost transportați în condiții de siguranță maximă la spitalul de boli infecțioase. Un bărbat de 33 de ani din Barcanesti întors miercuri-noapte din Italia, dar și o tânăra de 19 ani din Câmpina, abia venită din Milano.

Dan Ioniță, director DSP Prahova: "Menționez că bărbatul nu a acuzat decât dureri musculare, dar era în autoizolare și de aceea am aplicat toate măsurile și metodologia de transport și recoltarea de probe”.

Rudele celor doi tineri au fost și ele izolate la domiciliu.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Coronavirus în Iran. Numărul deceselor ar fi de șase ori mai mare decât cifrele oficiale
Coronavirus în Iran. Numărul deceselor ar fi de șase ori mai mare decât cifrele oficiale

Surse medicale au declarat pentru BBC Persian că cel puțin 210 persoane ar fi murit în Iran din cauza coronavirusului, cu mult peste bilanțul oficial confirmat de Ministerul Sănătății.

Tânărul din Gorj infectat cu coronavirus nu primește tratament
Tânărul din Gorj infectat cu coronavirus nu primește tratament

Românul din Gorj care a fost infectat cu coronavirus este doar purtător. Adică, explică specialiştii Institututului de Boli infecţioase "Matei Balş", tânărul este sănătos, însă îi poate îmbolnăvi pe cei din jur.

Ministrul Economiei: Săptămâna viitoare vor intra în ţară primele milioane de măşti
Ministrul Economiei: Săptămâna viitoare vor intra în ţară primele milioane de măşti

Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că săptămâna viitoare vor intra în ţară "primele milioane de măşti" medicale de protecţie.

Țara care adună animalele fără stăpân de pe străzi de teama coronavirusului
Țara care adună animalele fără stăpân de pe străzi de teama coronavirusului

Autorităţile de la Moscova strâng animalele fără stăpân şi extermină şobolanii ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.