Autoritățile, în alertă de 1 mai. Amenzi uriașe pentru cei care fac grătare și încalcă regulile

×
Codul embed a fost copiat

Vineri este 1 mai și avem informații importante pentru cei care sunt tentați să iasă din case.

Autoritățile anunță că pe lângă filtrele de pe șosele, forțele de ordine vor lua la pas gările și pădurile. Vor urca în trenuri, ca să-i verifice pe călători, iar jandarmii călare, însoțiți de câini, vor intra în zone inaccesibile mașinilor, ca să se asigure, că nu sfârâie grătarele. Autoritățile din Blaj au mers chiar mai departe, și au interzis circulația auto, pe 1 și 2 mai.

Blaj este primul oraş unde autorităţile locale au decis să interzică traficul rutier pe 1 şi 2 mai, între orele 7 şi 19.00. Pot circula doar cei care au o urgenţă medicală, merg la lucru, tranzitează oraşul, fără să oprească, ori se întorc acasă dintr-o altă localitate.

În restul ţării, condiţiile de circulaţie rămân aceleaşi: doar cu declaraţia pe proprie răspundere şi motive întemeiate. Poliţiştii vor supraveghea toate rutele spre munte sau mare, inclusiv cele feroviare. Şi nu vor sta doar în gări, ci vor merge şi prin trenuri pentru a verifica destinaţia călătorilor.

Atenția sporită vine în contextul în care oamenii au început să circule tot mai mult. A observat asta şi ministrul Sănătății, aflat în Botoşani.

Citește și
Adina Vălean şi ceilalţi doi comisari desemnaţi vor fi audiaţi pe 14 noiembrie
Comisarul european Adina Vălean: Companiile aeriene sunt obligate să dea banii înapoi pasagerilor

Nelu Tătaru: "Este cam multă mişcare. Vine 1 mai, 2, 3, este un weekend de foc care poate da peste cap sau nu orice focar din acest moment."

Mesajul transmis de Poliția Română

 

"Tradiționalul sejur la mare nu este înscris în ordonanțele militare ca motiv de deplasare - pentru binele tuturor, vă rugăm să rămâneți acasă!".

Este mesajul Politiei Române.

Şi să nu credeţi că sunteţi la adăpost dacă vă ascundeţi în vreo pădure ca să încingeţi grătarul. Nu toate forţele de ordine patrulează cu maşinile, tocmai ca să ajungă şi în locurile greu accesibile.

În Capitală, Jandarmeria Bucureşti a scos în teren peste 100 de patrule terestre, 13 patrule canine, dar şi 24 de patrule ecvestre care vor controla în primul rând intrările în parcuri dar şi intrările în păduri. De exeplu, aici, în Pădurea Băneasa or patrula - între 1 şi 3 mai - şase călăreţi de la Jandarmerie."

Plutonier adjutand Marian Bârzea, jandarm călare: "Suntem atenţi să nu se organizeze picnicuri, grătare, să nu se organizeze grupuri de persoane. Plimbarea în grupuri nu se poate, chiar dacă sunt, trebuie menţinută o distanţă de 2 metri. Chiar şi cei care locuiesc în zonă, nu au voie, este strict în apropierea locuinţei. Pe aleile asfaltate din pădure, dar intrăm şi pe aleile din pădure."

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București: "În acest weekend am luat măsuri diferite, faţă de cum eram noi obişnuiţi. Totdeauna am fost în căutarea unui 1 mai unic, iată că de data aceasta avem ocazia să petrecem un 1 mai unic, grătarul va fi în cuptorul din bucătărie, amenzile sunt de la 2.000 de lei până la 20.000 de lei în funcţie de gravitatea faptei".

Ludovic Orban: De 1 mai sigur că oamenii vor avea dorinţa de a ieşi mai mult, dar trebuie să respecte regulile.

Scandalagii pot fi amendaţi şi pentru tulburarea liniştii publice sau grătar în loc neautorizat, pe lângă sancţiunea dată pentru încălcarea ordonanţelor militare. Dacă li se aplică cele mai mari amenzi, pot ajunge până la 25 de mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Poliţia: Sejurul la mare de 1 Mai nu e înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare
Poliţia: Sejurul la mare de 1 Mai nu e înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare

Tradiţionalul sejur la mare de 1 Mai nu este înscris în ordonanţele militare ca motiv de deplasare, precizează, joi, Poliţia Română.

Comisarul european Adina Vălean: Companiile aeriene sunt obligate să dea banii înapoi pasagerilor
Comisarul european Adina Vălean: Companiile aeriene sunt obligate să dea banii înapoi pasagerilor

Comisarul European pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat într-un interviu oferit reporterului ProTv Vitalie Cojocari, că autoritățile Comisiei Europene refuză să modifice legislația privind drepturile pasagerilor.

Cum vom circula în țară și în UE, după 15 mai. Bode: “Nu recomand nimănui să ia mașina și să plece în Grecia sau altă țară”
Cum vom circula în țară și în UE, după 15 mai. Bode: “Nu recomand nimănui să ia mașina și să plece în Grecia sau altă țară”

Revenirea la normalitatea dinainte de pandemie în ceea ce privește transporturile, atât în țară, cât și în Europa, se va face treptat, în baza unor reglementări comune la niveul UE, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Situație inedită de 1 mai. Cum se asigură românii că vor avea mici și bere pe mese
Situație inedită de 1 mai. Cum se asigură românii că vor avea mici și bere pe mese

De acest 1 mai nu vor mai sfârâi grătarele în poienițe și câmpii, iar pădurile nu vor mai răsuna de muzică de petrecere.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.