Autoritățile încearcă de 3 zile să deblocheze DN10, după ce un versant s-a prăbușit pe șosea

×
Codul embed a fost copiat

Pirotehniştii vor încerca şi sâmbătă să elibereze Drumul Naţional 10 ce leagă Buzăul de Braşov, blocat în noaptea de miercuri spre joi din cauza unui versant care s-a prăbuşit.

Circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mai bine de 72 de ore. Una din stâncile căzute are câteva sute de tone.

Surparea s-a produs noaptea, în amonte de barajul de la Siriu, în zona Stânca Teherău. Drumarii care ieşiseră cu maşinile de deszăpezire sunt cei care au dat alarma. Un versant întreg o luase la vale, iar bolovanii au acoperit ambele sensuri, pe o lungime de câteva zeci de metri.

ii drumului au chemat în ajutor pirotehniştii. După evaluarea situaţiei, militarii unităţii speciale IGSU de la Ciolpani au decis că e nevoie să disloce prin explozie şi alte stânci de pe versant.

Ştefan Usurelu, IGSU: "Prima operaţiune a fost de curăţare a versantului pentru a putea lucra în condiţii de siguranţă, lucrare care s-a efectuat cu 40 de kg de exploziv. În momentul de față, versantul este stabilizat, urmează efectiv lucrarea de eliberare a drumului naţional tot cu ajutorul explozibilului."

Citește și
avion prabusit
Momentul în care un avion se prăbușește peste o mașină, surprins de camerele de supraveghere. Două persoane au murit. VIDEO

Sâmbătă, pirotehniştii vor detona şi blocurile masive de stâncă de pe şosea. Până la redeschiderea drumului, cei care lucrează la exploataţiile forestiere din zonă merg pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la serviciu.

- Noi mergem la Gura Teghii, unii la Nehoiu, mai multe direcţii, suntem mai mulţi muncitori şi maşina vine până aici că ştie că e drumul rupt, am sunat şi noi am pornit pe jos de la exploatare. "
- Vine o maşină după noi, că lucrăm la forestieră. Vine o maşină după noi mai jos aici undeva, ne preia şi ne duce acasă.

În fiecare an, în perioadele de îngheţ-dezgheţ se desprind bolovani de pe versanţi, în această zonă.

Dragoş Voicu, primar Siriu: "De 14 ani acest drum este închis circulaţiei publice cu masă mai mare de 3,5 t, nu se rezolvă problemele odată pentru totdeauna. Se rezolvă câte un pod, după ce se termină podul respectiv trecem la celălalt şi tot aşa."

CNAIR - compania care istrează drumurile naţionale - a anunţat că aproape a finalizat un studiu privind montarea plaselor de siguranţă pe o suprafaţă de 16.000 metri pătraţi, în această zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Peisaj dezolant pe o șosea din Dolj. Coroanele a zeci de plopi au fost ciuntite
Peisaj dezolant pe o șosea din Dolj. Coroanele a zeci de plopi au fost ciuntite

Pe o șosea din Dolj, trecătorii au parte de un tablou dezolant. Zeci de plopi care mărginesc drumul îngust au fost ciuntiți de coroană și crengi.

Momentul în care un avion se prăbușește peste o mașină, surprins de camerele de supraveghere. Două persoane au murit. VIDEO
Momentul în care un avion se prăbușește peste o mașină, surprins de camerele de supraveghere. Două persoane au murit. VIDEO

O cameră de luat vederi atașată de un vizor a surprins momentul în care un avion s-a prăbușit pe o șosea din Florida, două persoane pierzându-și viața.

Accident neobișnuit în județul Bacău. O mașină a ieșit de pe șosea și a aterizat în curtea unei gospodării
Accident neobișnuit în județul Bacău. O mașină a ieșit de pe șosea și a aterizat în curtea unei gospodării

Un accident demn de o cascadorie a fost surprins de camere de supraveghere într-o localitate din Bacău.

Cum arată un drum din Buzău în 2021. „Nici salvarea nu poate veni, trebuie să aştept la căruţă”
Cum arată un drum din Buzău în 2021. „Nici salvarea nu poate veni, trebuie să aştept la căruţă”

Strigăt disperat al unor localnici din Buzău care se roagă de autorităţi să le repare singura şosea care face legătura între mai multe comunităţi.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.