25 km noi de autostrada, un cadou pe care romanii il pot primi pana de Craciun. Anuntul facut de ministrul Transporturilor

×
Codul embed a fost copiat

Mos Craciun ne-ar putea aduce 25 de kilometri de autostrada, spune noul ministru al Transporturilor. Este vorba despre lotul doi din tronsonul Timisoara - Lugoj.

Dan Costescu, ministrul Transporturilor: "Acest tronson va fi inaugurat in conditiile prevazute in contract, care, evident, nu le exced pe cele ale legii. Spun ca nu se receptioneaza nimic daca nu sunt indeplinite toate conditiile de siguranta. La conditii de siguranta avem marcaje, parapeti."

Potrivit reprezentantilor firmei de constructii, se va putea circula pe autostrada de la Timisoara la Lugoj peste zece zile. Tronsonul doi se va lega de primul de zece kilometri care este deja dat in folosinta, iar de la Lugoj pana la Nadlac soferii vor putea merge numai pe autostrada.
 
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
CNADNR, CFR si Metrorex vor intra imediat intr-un proces de restructurare. Cand incep lucrarile la autostrada Pitesti - Sibiu
CNADNR, CFR si Metrorex vor intra imediat intr-un proces de restructurare. Cand incep lucrarile la autostrada Pitesti - Sibiu

Lucrarile la autostrada Pitesti - Sibiu ar putea incepe la 1 ianuarie 2017, iar licitatiile vor putea incepe in vara anului viitor, a declarat miercuri Dan Costescu, ministrul Transporturilor, in cadrul dezbaterii publice a proiectului de buget.

Raport: Conducerea CNADNR, avertizata de 275 de ori in legatura cu neregulile de la autostrada Sibiu-Orastie
Raport: Conducerea CNADNR, avertizata de 275 de ori in legatura cu neregulile de la autostrada Sibiu-Orastie

CNADNR a renuntat nejustificat la doua dintre revendicarile sale, in valoare de 2,1 milioane fiecare, respectiv la perceperea de penalitati pentru intarzieri in derularea contractului pentru proiectarea si executia Autostrazii Orastie - Sibiu Lot 3.

​Un avion rusesc de vanatoare Su-27 a efectuat o interceptare periculoasa a unei aeronave americane deasupra Marii Negre

Recomandări
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”
Primarul PSD al Buzăului: „Nu cred că partidul va intra la guvernare. Se doreşte scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică, despre negocierile pentru formarea Guvernului, că el nu crede că PSD-ul va intra la guvernare şi că se doreşte scoaterea castanelor din foc, cu mâna altuia.