Avalanşă de pacienţi cu Covid-19 în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Ambulanta
Shutterstock

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una de foc pentru medicii acestei unităţi.

El a adăugat că ambulanţele au stat la coadă în curtea spitalului cu pacienţi în stare gravă care necesitau internare, potrivit News.ro.

"A fost o noapte de foc la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În curtea spitalului puteau fi observate ambulanţe şi autospeciale ISU care aşteptau, monitorizând permanent pacienţii. În garda din această noapte, până la ora 01.00 au fost consultaţi peste 80 de pacienţi, iar jumătate dintre aceştia au necesitat internare şi acordarea tratamentului de specialitate", a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

El a spus că situaţia este una dificilă, adăugând că a constatat "cu dezamăgire" că 99 la sută dintre pacienţii care ajung în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi provin din rândul persoanelor nevaccinate.

Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează aproape de capacitatea maximă, paturile din cele două secţii de terapie intensivă din cadrul unităţii fiind în permanenţă ocupate.

Citește și
carantina
Peste 400 de localități din țară au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie. DOCUMENT

Pe de altă parte, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi au declarat cu o zi în urmă jurnaliştilor că există o creştere alarmantă a numărului de solicitări în această săptămână şi că nu doar că sunt cazuri mai multe, ci sunt şi mai grave decât în valurile Covid precedente.

"Nu mai facem faţă, suntem depăşiţi. Cazurile sunt multe, dar şi mai grave. Sunt foarte mulţi tineri în această situaţie, cei mai mulţi nevaccinaţi", a relatat medicul Simona Ivaşcu, managerul SAJ Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis intrarea Capitalei în scenariul roşu, de la miezul nopţii
Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă a decis intrarea Capitalei în scenariul roşu, de la miezul nopţii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, vineri, intrarea Capitalei în scenariul roşu, noile măsuri fiind aplicate din data de 25 septembrie, de la ora 00.00, a anunţat Florela-Antonela Ghiţă, suprefectul Capitalei.

Peste 400 de localități din țară au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie. DOCUMENT
Peste 400 de localități din țară au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie. DOCUMENT

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, vineri, că 417 localităţi au rata de infectare la 14 zile mai mare sau egală cu 3 la mie, 60 fiind municipii şi oraşe.

Raport INSP: 91,5 din decesele în în perioada 13-19 septembrie 2021 au fost la persoane nevaccinate
Raport INSP: 91,5 din decesele în în perioada 13-19 septembrie 2021 au fost la persoane nevaccinate

Potrivit unui raport al Institutului Național de Sănătate Publică, din perioada 13-19 septembrie 2021, 91,5% din decesele în au fost la persoane nevaccinate. 

Angajații de la Ambulanța Timiș, obligați să se vaccineze. Ce a pățit o femeie de serviciu care a refuzat
Angajații de la Ambulanța Timiș, obligați să se vaccineze. Ce a pățit o femeie de serviciu care a refuzat

Serviciul de Ambulanță Timiș a decis ca toți angajații să fie vaccinați sau să se testeze o dată la trei zile, gratuit, pentru a evita infectările în rândul personalului de intervenție, și așa insuficient.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.