Avertisment îngrijorător: România se transformă în deșert

Avertisment îngrijorător: România se transformă în deșert
Getty

România este unul dintre statele UE grav afectate de deşertificare, cele mai lovite de acest fenomen fiind sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi sudul Moldovei, atrage atenţia Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

 

Pe data de 17 iunie se marchează, în fiecare an, Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei.

Potrivit LAPAR, numai în judeţul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafaţa acoperită de nisipuri creşte cu peste 1.000 de hectare, după constatările fermierilor şi specialiştilor, completate şi de cercetările experţilor UE, care arată că, în România, situaţia este critică la graniţa cu Bulgaria.

”Uniunea Europeană nu are, la ora actuală, o strategie comună pentru combaterea deşertificării, deşi fenomenul afectează grav şi Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Grecia şi Bulgaria. Cercetări de ultimă oră arată că, în comparaţie cu datele din 2008, deşertificarea s-a accentuat în aceste ţări, inclusiv în România, cu pagube economice considerabile şi probleme pentru mediu”, susţin reprezentanţii producătorilor agricoli din România.

Citește și
turism Aral
Catastrofă ecologică transformată în atracţie turistică. Marea care a devenit un deşert

 

A apărut deja ”Sahara Olteniei”

 

LAPAR atrage, din nou, atenţia asupra situaţiei dezastruoase din aşa-numita ”Sahară a Olteniei” (zonă cuprinsă între Corabia, Calafat şi Craiova), provocată de tăierea perdelelor forestiere, care opreau aridizarea solului.

”Amintim că, acum 50 de ani, pădurile reprezentau 12% din suprafaţa judeţului Dolj, iar la ora actuală putem vorbi de numai 7 procente, mai grav fiind că această suprafaţă este în constantă scădere”, se menţionează în comunicatul citat.

În viziunea LAPAR, intervenţia statului, prin instituţiile sale specializate, alături de ”acţiuni concrete ale fermierilor, în vederea stopării extinderii deşertificării în România” reprezintă soluţii pentru rezolvarea problemelor cauzate de deşertificare.

”Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR îşi arată disponibilitatea de a fi parte a acestor demersuri şi dezbateri, punând la dispoziţie inclusiv experienţa membrilor săi din zonele afectate de deşertificare. Aşa cum amintesc experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite, este nevoie de conştientizarea publică, iar oprirea degradării terenurilor este realizabilă prin rezolvarea problemelor, implicarea puternică a comunităţii şi cooperarea la toate nivelurile”, precizează organizaţia.

Reprezentanţii LAPAR consideră că soluţiile pentru combaterea acestui fenomen sunt puţine, dar există, între acestea aflându-se înfiinţarea de perdele de protecţie şi împăduriri în zonele afectate.

De asemenea, este nevoie de susţinerea financiară a fermierilor, acestea fiind acţiuni posibile în plan naţional.

”Pe de altă parte este nevoie de eforturi susţinute din partea României pentru a determina, la nivel european, iniţierea unei dezbateri reale care să permită punerea la punct a unui plan comun de combatere a deşertificării, inclusiv alocarea de fonduri pentru acest domeniu”, sunt de părere producătorii agricoli.

 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
O întreagă regiune din România se transformă în deșert. Cum ar putea fi salvată
O întreagă regiune din România se transformă în deșert. Cum ar putea fi salvată

O mie de hectare de pământ fertil, unde s-ar putea face agricultură, se transformă în fiecare an în nisip! Se întâmplă în Oltenia, botezată şi Sahara României.

Catastrofă ecologică transformată în atracţie turistică. Marea care a devenit un deşert
Catastrofă ecologică transformată în atracţie turistică. Marea care a devenit un deşert

Un dezastru ecologic i-a inspirat pe locuitorii unui mic oraş din Uzbekistan să facă turism.

Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele
Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele "kiwi de Dăbuleni"

Fără sisteme de irigații, pe fondul schimbării climei, sudul țării se transformă mai degrabă într-o zonă exotică.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.