Bărbat bătut cu sălbăticie în Arad. Conflictul ar fi pornit de la o femeie. VIDEO

bataie arad
Aradon

Incident violent în Arad, între doi bărbați, din cauza soției unuia dintre ei. Un tânăr a fost bătut cu sălbăticie, având nevoie de îngrijiri medicale.

 

“Incidentul petrecut în stația de taxi din zonă a fost aplanat de un polițist local cu atribuții de ordine publică recent ieșit din serviciu, care se îndrepta spre casă. Victima a fost eliberată de omul legii din mâinile atacatorului său, acesta din urmă fiind imobilizat. A fost nevoie și de intervenția colegilor din Serviciul Ordine Publică și Parcări, a echipajelor de jandarmi și Poliție Națională, sosiți prompt la fața locului la solicitarea polițistului local, pentru ca atacatorul, G.I.S. (29 de ani), un bărbat deosebit de agresiv, să fie temperat. Acesta a fost și momentul în care o parte dintre curioșii prezenți la fața locului au început să se îndepărteze, lăsând loc echipajelor DGPLA, Poliției Municipiului și Jandarmeriei să pună capăt altercației”, anunță reprezentanții Poliției Locale Arad, potrivit Aradon.ro.

Cei doi bărbați, de 36 și de 29 de ani, s-ar fi bătut din cauza unei femei, spun martorii. Potrivit acestora, femeia a fost descoperită chiar de către soț în momentul în care voia să urce într-un taxi, moment în care s-a declanșat conflictul.

Citește și
Scandal în Dâmbovița pentru pilitură de argint: bătăi și cauciucurile tăiate cu sabia
Scandal în Dâmbovița pentru pilitură de argint: bătăi și cauciucuri tăiate cu sabia

Pe numele celor doi bărbați jandarmii au întocmit în parte, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe și distrugere, mai precizează sursa citată.

 

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Elev bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu. Motivul atacului VIDEO
Elev bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu. Motivul atacului VIDEO

Un elev din județul Suceava a fost bătut vineri cu sălbăticie de un bărbat și fiul săui, în curtea unui liceu.

Scandal în Dâmbovița pentru pilitură de argint: bătăi și cauciucuri tăiate cu sabia
Scandal în Dâmbovița pentru pilitură de argint: bătăi și cauciucuri tăiate cu sabia

Poliţiştii din Dâmboviţa au reuşit să dea de urmele unor indivizi bănuiţi că ar fi comis în primăvara acestui an, o tâlhărie.

Bătaie între un profesor și un elev, în Lugoj. Cum a fost surprins minorul în curtea liceului
Bătaie între un profesor și un elev, în Lugoj. Cum a fost surprins minorul în curtea liceului

Incident scandalos în curtea unui liceu tehnologic din Lugoj, în judeţul Timiş.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”
Adrian Vasilescu: Dacă BNR ar fi lăsat cursul în voia pieței, ”deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică”

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, a explicat că dacă nu ar fi fost întreprinse măsuri urgente de către BNR și ar fi lăsat cursul în voia pieţei, deprecierea leului ar fi fost cu adevărat istorică.

Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale
Grindeanu: Măsurile fiscale au fost „puse pe hold” timp de un an, din cauza perioadei electorale

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat joi că reforma fiscală nu a avut motive electorale, ci a fost amânată până după alegeri printr-un acord între partidele fostei coaliții de guvernare.