Un bărbat care a pipăit o minoră de 15 ani în timp ce se afla într-un tramvai din Capitală a fost arestat preventiv

Un bărbat de 46 de ani care în luna decembrie ar fi pipăit în repetate rânduri o fată de 15 ani în timp ce se afla într-un tramvai din Capitală a fost arestat preventiv.
„La data de 29 ianuarie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri - Biroul Agresiuni Sexuale au reţinut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
Cercetările au fost declanşate pe 11 decembrie 2023, când un bărbat a sesizat că fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi fost atinsă în repetate rânduri într-o zonă intimă, de către un bărbat, în timp ce se afla într-un tramvai, pe un traseu din Sectorul 4.
„Astfel, în urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 46 de ani. La data de 29 ianuarie 2024, bărbatul a fost audiat, iar în baza probatoriului istrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore”, a mai transmis sursa poliția Capitalei.
Ulterior, faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.