Bărbat decedat pe Vârful Omu. A alunecat pe zăpadă și a căzut 100 de metri într-o râpă

×
Codul embed a fost copiat

O drumeție pe Vârful Omu s-a încheiat tragic pentru un turist de 56 de ani.

Pornit duminică la drum pe vreme rea, pe un traseu dificil care curând a fost acoperit de zăpadă, bărbatul s-a dezechilibrat la un moment dat și a căzut într-o râpă, mai bine de 100 de metri.

Nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire. Abia luni, trupul său a fost recuperat din munți, cu greu, de salvamontiști.

Misiunea de recuperare a trupului neînsuflețit al bărbatului s-a încheiat luni după-masă. După aproape 8 ore de eforturi, 20 de salvamontiști, ajutați de un elicopter, au reușit să recupereze victima dintre stănci.

La coborâre, bărbatul de 56 de ani a alunecat pe zăpada proaspăt depusă.

Citește și
salvamont copii pe jepi bucegi
Șapte copii, coborâți de pe Valea Jepilor de salvamontiști. În ce stare sunt

Prietenii care-l însoțeau în drumeție au reușit să ajungă la el, dar au văzut că nu mai dă semne de viață și au sunat după ajutor.

Tot duminică seară, salvamontiștii din Bușteni au fost chemați în ajutorul unei tinere de 18 ani. Fata își pierduse cunoștința, după ce a căzut și s-a lovit la cap. A primit îngrijiri și a fost coborâtă de pe munte.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Turistă de 61 de ani, căutată de salvamontiști în masivul Retezat, pe un traseu extrem de dificil. A dispărut de două zile
Turistă de 61 de ani, căutată de salvamontiști în masivul Retezat, pe un traseu extrem de dificil. A dispărut de două zile

O turistă de 61 de ani este căutată, a doua zi, de salvamontiști, după ce a dispărut pe munte. Femeia s-ar fi rătăcit pe un traseu foarte greu din masivul retezat, pe care a plecat singură, în ciuda celor 12 ore de mers pe jos.

Șapte copii, coborâți de pe Valea Jepilor de salvamontiști. În ce stare sunt
Șapte copii, coborâți de pe Valea Jepilor de salvamontiști. În ce stare sunt

Un grup de copii sunt coborâți pe munte, luni seară, de salvamontiștii din Bușteni. Copiii se aflau într-o zonă deosebit de periculoasă din masiv, Valea Jepilor.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.