Bărbat din Mureș, arestat preventiv. A fost surprins la volan sub influenţa substanţelor psihoactive

arestat
Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost surprins la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, a fost arestat preventiv marţi pentru 30 de zile.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, bărbatul a fost surprins la volan, în urmă cu o zi, de poliţiştii din Luduş, fiind reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost testat cu aparatele din dotare şi au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise.

"La data de 8 aprilie a.c., în baza probatoriului istrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea sa, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Acesta a fost condus sub escortă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă în vederea executării măsurii. În cursul acestei zile, 9 aprilie a.c.,Judecătoria Luduş a emis pe numele său mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile", a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea unităţii de parchet competente.

Citește și
traficanti
Trei români, arestați pentru trafic intern și internațional de droguri de risc și mare risc. Cum aduceau drogurile în țară
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Rusia care a trimis la război criminali grațiați acuză SUA că trimit pe front în Ucraina traficanți mexicani și columbieni
Rusia care a trimis la război criminali grațiați acuză SUA că trimit pe front în Ucraina traficanți mexicani și columbieni

Serviciul de spionaj al Rusiei acuză SUA că trimit pe frontul din Ucraina traficanți de droguri mexicani și columbieni racolați din închisorile lor. Asta după ce Kremlinul a trimis la război mii de criminali condamnați, pe care i-a grațiat ulterior.

Trei români, arestați pentru trafic intern și internațional de droguri de risc și mare risc. Cum aduceau drogurile în țară
Trei români, arestați pentru trafic intern și internațional de droguri de risc și mare risc. Cum aduceau drogurile în țară

Trei bărbați din Dâmbovița, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, au fost arestați preventiv pentru trafic intern și internațional de droguri de risc și mare risc.

 

Copiii se droghează de la 12 ani, iar statul nu e în stare să prevină și să le trateze adicțiile. Un singur spital face asta
Copiii se droghează de la 12 ani, iar statul nu e în stare să prevină și să le trateze adicțiile. Un singur spital face asta

Recuperare fără scăpare- partea a III-a. Consumul de droguri e în creștere. Din păcate, scade tot mai mult vârsta de la care tinerii se apucă de stupefiante.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.