Bărbat rănit după ce a fost atacat cu o substanță periculoasă, posibil acid sulfuric

ambulanta
Pro TV

Un bărbat de 61 de ani dintr-o localitate ieşeană a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de doi tineri cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, suferind arsuri în zona ochilor.

Suspecţi sunt doi tineri care au dispărut imediat după comiterea faptei, fiind căutaţi de poliţişti, potrivit News.ro.

Incidentul s-a petrecut vineri seară într-un bloc din localitatea ieşeană Vlădeni.

Potrivit poliţiştilor, doi tineri cu vârste între 20 şI 30 de ani au intrat în scara unui bloc, au bătut la uşa unui bărbat, iar în momentul în care acesta a deschis, au aruncat înspre el cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, provocându-i arsuri în zona ochilor.

Cei doi tineri au fugit imediat, fiind căutaţi de Poliţie, în timp ce victima a fost transportată la spital.

Citește și
Scrisoare rasista
Jocul periculos care se răspândește în Marea Britanie. Oamenii sunt îndemnați să atace musulmanii

Una dintre ipoteze este că tinerii ar fi căutat o fată care bănuiau să se ascundea în apartamentul bărbatului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi Anca Vâjiac a declarat pentru News.ro că este analizată şi această variantă, dar că, deocamdată, nu se ştie exact motivul atacului.

"Bărbatul spune că era în conflict cu nimeni, nu poate explica de ce tocmai el a fost ţinta celor doi tineri. Victima se află la spital, cu arsuri la nivelul ambilor ochi. Unul dintre ochi este afectat mai grav. Cei doi tineri au fost văzuţi de vecini când au ieşit din scara blocului.

Avem semnalmentele lor, există şi un cerc de suspecţi. Cercetările continuă pentru prinderea celor doi agresori", a afirmat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Studenţi asasinaţi de o grupare criminală, în Mexic. Cadavrele, dizolvate apoi în acid
Studenţi asasinaţi de o grupare criminală, în Mexic. Cadavrele, dizolvate apoi în acid

Trei studenţi la cinema, daţi dispăruţi de cinci săptămâni, au fost asasinaţi de o grupare criminală, trupurile lor fiind dizolvate în acid, au anunţat luni autorităţile judiciare din statul Jalisco, în vestul Mexicului, relatează AFP şi Reuters.

Jocul periculos care se răspândește în Marea Britanie. Oamenii sunt îndemnați să atace musulmanii
Jocul periculos care se răspândește în Marea Britanie. Oamenii sunt îndemnați să atace musulmanii

Un joc periculos intitulat „Pedepsește un musulman” se răspândește cu repeziciune pe teritoriul Marii Britanii. Prin intermediul unor scrisori anonime, oamenii sunt îndemnați să incendieze moschei și să atace persoanele musulmane cu acid.

Femeie, atacată cu acid de către soțul ei fiindcă a născut o fetiță
Femeie, atacată cu acid de către soțul ei fiindcă a născut o fetiță

O femeie din India a suferit răni extrem de grave, după ce soţul ei i-a aruncat cu acid pe față pentru că ar fi născut o fetiţă, agresorul dorindu-și un băiat. 

Femeie terorizată de fostul soț: „M-a amenințat că mă bagă în comă, că va folosi acid”
Femeie terorizată de fostul soț: „M-a amenințat că mă bagă în comă, că va folosi acid”

O cosmeticiană din Manchester a fost hărțuită de soțul său timp de patru luni, după ce aceasta i-a spus că vrea să divorțeze. Bărbatul a amenințat-o, chiar, că îi va desfigura chipul cu acid.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone
Furtună puternică în București. Capitala este sub cod portocaliu de vijelii. Pompierii intervin în mai multe zone

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.