Băsescu, despre Kovesi: Mă aşteptam să-şi asume nişte lipsuri ale instituţiei

Traian Băsescu
Inquam

Liderul PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că, în opinia sa, Laura Codruţa Kovesi nu ar trebui schimbată de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar ar trebui pusă să "cureţe" această instituţie.

Băsescu a mai spus că atât Kovesi, cât şi preşedintele Klaus Iohannis au greşit nerecunoscând public "erorile şi deficienţele" DNA.

Băsescu a afirmat că în DNA există "livezi de Portocali", făcând trimitere la procurorul Mircea Negulescu, şi că, dacă ar fi fost în locul Laurei Codruţa Kovesi, şi-ar fi asumat neajunsurile şi ar fi făcut un plan de măsuri pentru "creşterea performanţei şi acurateţii' DNA, inclusiv o evaluare a tuturor procurorilor din subordine.

"Sunt lucruri asupra cărora cred că un procuror-şef putea să aibă o minimă flexibilitate şi să le recunoască (...) Mă aşteptam să-şi asume nişte lipsuri ale instituţiei, de la personal de proastă calitate în unele situaţii, la falsificări de stenograme, la falsificări de rapoarte de expertiză, la forţarea unor denunţători şi aranjamente procurori-denunţător", a afirmat Traian Băsescu la B1TV, conform Agerpres.

Conform lui Băsescu, cel mai probabil Laura Codruţa Kovesi va rămâne la conducerea DNA până la finalul mandatului.

Citește și
calin popescu tariceanu
Tăriceanu, despre discursul lui Kovesi: ”Nu vede bârna din ochiul ei, dar caută să găsească defectele în ochii altora”

"Eu am o spaimă: ce vine după ea. Eu cred că asta e perspectiva, să rămână până îşi încheie mandatul (...) şi pe urmă va vedea dânsa ce va face (...) Are mai multe variante din 2019: ori Bruxelles, ori consilier prezidenţial, ori se întoarce înapoi la DIICOT, de acolo de unde am luat-o acum 12 ani (...) sau, dacă vor mai fi câteva informaţii (...) ca ale doamnei Moraru, s-ar putea să aibă probleme penale. Nu este exclusă nicio variantă (...), poate fi în orice situaţie după ce îşi termină mandatul. Cum am fost şi eu, am avut opt dosare după ce mi-am terminat mandatul", a spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a menţionat că poate avea şi cuvinte de laudă pentru Laura Codruţa Kovesi, nu doar critici, însă nu poate să nu remarce şi un alt aspect negativ, anume faptul că, după declaraţiile de presă susţinute recent, aceasta a dat un interviu unei publicaţii străine în care a vorbit despre "o campanie de calomniere a DNA".

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Kovesi, în Financial Times: ”Atacul asupra DNA, lansat de oameni de afaceri și de politicieni”
Kovesi, în Financial Times: ”Atacul asupra DNA, lansat de oameni de afaceri și de politicieni”

Laura Codruța Kovesi acuză politicieni de top şi oameni de afaceri că încearcă să submineze instituţia pe care o conduce.

Tăriceanu, despre discursul lui Kovesi: ”Nu vede bârna din ochiul ei, dar caută să găsească defectele în ochii altora”
Tăriceanu, despre discursul lui Kovesi: ”Nu vede bârna din ochiul ei, dar caută să găsească defectele în ochii altora”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, referitor la conferinţa susţinută de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că aceasta „nu vede bârna din ochiul ei, dar caută să găsească defectele în ochii altora”.

Vlad Voiculescu: Kovesi a vorbit curat, cu răbdare, forţă şi eleganţă
Vlad Voiculescu: Kovesi a vorbit curat, cu răbdare, forţă şi eleganţă

Fostul ministrul al Sănătăţii Vlad Voiculescu a comentat conferinţa de presă a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre care a spus că, deşi a fost lăsată singură, a dat un exemplu despre cum ar trebui să vorbească orice şef de instituţie.

Kovesi nu își dă demisia: ”Atacul la adresa DNA nu e întâmplător. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”
Kovesi nu își dă demisia: ”Atacul la adresa DNA nu e întâmplător. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a susținut miercuri o conferință de presă. Este prima reacție publică după ce mai mulți politicieni i-au cerut ministrului Justiției să o demită.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.