Bătaie în fața unui restaurant din Ploiești, pornită de un fost angajat. Care a fost motivul disputei

×
Codul embed a fost copiat

Încăierare ca-n filme, în fața unui restaurant din Ploiești. Protagoniști au fost patru bărbați - între care un fost angajat al localului, dat afară după ce ar fi jignit-o pe fiica patronului.

Tânărul a venit însoțit de fratele său. Ceilalți doi bărbați, cetățeni străini, se ocupă de istrarea localului. Indivizii s-au lovit la început cu pumnii și picioarele, după care au pus mâna pe bâte și cuțite.
Iar mașina fostului angajat, parcată în fața localului, a fost vandalizată.

Disputa ar fi pornit de la un fost angajat al localului, care a fost dat afară. Ca să se răzbune, bărbatul comanda mâncare la fostul loc de muncă, însă nu onora comenzile. După bătaia din stradă, trei dintre scandalagii, cu vârste între 23 şi 28 de ani, au ajuns la spital.

Maria Magdalena Rădulescu- purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie. Geamurile portierelor autoturismului unuia dintre bărbaţi au fost distruse.”

Scandalul a fost oprit de oamenii legii. Autoturismul distrus, parcat chiar în fața localului, a rămas fără geamuri, iar caroseria a fost îndoită. Proprietarul este chiar unul dintre cei care a pornit, împreună cu fratele său, disputa.

Citește și
medic amin
Amin Zahra, exponentul unei generații de medicii altfel. ”Fără empatie nu poți să te numești medic”

Violeta Tănase - purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești: „Toţi trei prezintă traumatisme cranio cerebrale, unul dintre ei are şi plagă la nivel cranian, doi mai au traumatisme toracice şi unul dintre ei traumatisme la nivelul coapsei, sunt în curs de investigare. Nu par să aibă leziuni care să le pună viaţa în pericol.”

Cei patru indivizi sunt cercetaţi acum de poliţiştii din Ploieşti pentru distrugere, loviri şi alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Șefa creșelor din Ploiești și alte 4 angajate, reținute după ce s-a descoperit că fură din mâncarea copiilor
Șefa creșelor din Ploiești și alte 4 angajate, reținute după ce s-a descoperit că fură din mâncarea copiilor

Situaţie revoltătoare în Ploieşti unde anchetatorii au descoperit că unii angajaţi din sistemul de creşe fură din mâncarea copiilor. Şi nu puţin.

Amin Zahra, exponentul unei generații de medicii altfel. ”Fără empatie nu poți să te numești medic”
Amin Zahra, exponentul unei generații de medicii altfel. ”Fără empatie nu poți să te numești medic”

Spitalele românești adăpostesc nu doar pacienți, ci și poveștile miilor de cadre medicale care, de doi ani, sunt acolo, lângă oamenii suferinzi.

Studenta din Ploiești care a ucis o pisică credea că prinde puteri dacă îi bea sângele
Studenta din Ploiești care a ucis o pisică credea că prinde puteri dacă îi bea sângele

Incident petrecut în campusul ''Universitatii de Petrol şi Gaze din Ploiesti''. Poliţia suspectează, chiar, un ritual satanic.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.