Berea previne bolile de inimă. Cât trebuie să bem în fiecare zi, potrivit cercetătorilor

×
Codul embed a fost copiat

Ştim cu toţii că alcoolul consumat în cantităţi mari dăunează grav sănătăţii, însă, potrivit specialiştilor, un pahar de bere pe zi poate avea efecte benefice asupra organismului.

Fibrele din hamei sau orz ajută circulaţia sângelului. Pe de altă parte, tot medicii atrag atenţia că este foarte uşor să aluneci în extrema dependenţilor, fapt care atrage grave probleme de sănătate.

Un studiu al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie arata ca femeile care beau un pahar de bere pe zi şi bărbaţii care beau două sunt mai puţin predispuşi să facă arteroscleroza sau alte boli de inimă.

Dr. Corina Zugravu, medic nutriţionist: ''Alcoolul etilic are un scop în fluidizarea sângelui, un facilitator al absorbţiei factorilor antioxidanti''. La acest studiu au participat persoane care au între 20 şi 30 de ani.

Nu de puţine ori îndemnul ''haideti să ieşim la o bere'' este doar un pretext pentru a bea câteva pahare sau sticle. Mulţi ignora sfatul specialiştilor care spun că femeile trebuie să consume cel mult o unitate de alcool pe zi, iar bărbaţii 2. Şi atenţie, vorbim despre oamenii clinic sănătoşi, adică cei care nu au probleme de sanatate.

Citește și
preot pacanele
Preot, filmat în timp ce joacă la păcănele și bea bere. VIDEO

Într-un clasament care prezintă consumul de bere pe cap de locuitor, România ocupa locul 8 în Europa, cu 80 de litri. Nu trebuie uitat însă că alcoolul provoacă dependenţă. Iar psihiatrii văd zilnic cât suferă o persoană cu astfel de probleme.

În România, în prezent cel mai bine se vinde berea la pet. Procentul trece de 50 la sută. Urmează berea la sticlă, la doza şi apoi cea la draft. Dacă sunteţi cu maşina beţi doar bere fără alcool.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Sute de navete de bere, răsturnate pe DN72, după ce un TIR a intrat pe contrasens
Sute de navete de bere, răsturnate pe DN72, după ce un TIR a intrat pe contrasens

O șosea din Dâmbovița a fost scăldată marți seara în bere.

Preot, filmat în timp ce joacă la păcănele și bea bere. VIDEO
Preot, filmat în timp ce joacă la păcănele și bea bere. VIDEO

Un preot a fost filmat în timp ce consuma bere şi juca la păcănele.

Un bărbat din Buzău și-ar fi ucis vecinul.
Un bărbat din Buzău și-ar fi ucis vecinul. "I-ar fi dat o ţuică, bere eu nu ştiu nimic."

Acuzații grave îi sunt aduse unui bărbat dintr-o comună din județul Buzău.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.