Bijuteriile anului 2024. Suma incredibilă cu care s-a vândut la licitație un colier care ar fi aparținut Mariei Antoaneta

×
Codul embed a fost copiat

Bijuterii impresionante, care valorează milioane de dolari, au fost vânate la licitații în anul care stă să se încheie.

Altele sunt păzite mai ceva ca un șef de stat. De exemplu, cel mai mare diamant al ultimului secol, descoperit în vară într-o mină din Botswana, cântărește aproape o jumătate de kilogram.

„Diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete”, spunea Marilyn Monroe. Dar o astfel de relație este costisitoare. Dovada stau următoarele exemple.

Nestemata din imagini, de o frumusețe rară, a fost vândută anul acesta la o licitație în New York. Cumpărătorul a fost dispus să plătească 13 milioane de dolari. Briliantul, de un roz spectaculos, are 10 carate.

Rahul Kadakia, director al bijuteriilor pentru casa de licitații Christie’s: „Minele nu mai produc diamante colorate de aceste dimensiuni. Producția s-a încheiat, așa că diamantele pe care le vedeți, mai ales cele colorate, vor deveni din ce în ce mai rare și mai scumpe.”

Citește și
bijuterii
Expoziție cu bijuterii din aur masiv, cu o istorie de peste 1.500 de ani, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

Un alt diamant galben a fost vedeta unei licitații la Geneva, fiind evaluat la aproape 7 milioane de dolari.

Catharine Becket, șefa vânzărilor de Bijuterii Magnifice de la Sotheby’s: „Numai piatra cântărește 101,29 carate. Este de un galben intens și are o claritate VS-2, adică are o claritate foarte bună.”

Proprietarul a decis ulterior să retragă bijuteria de la vânzare. Dar, în cadrul aceluiași eveniment, o piatră prețioasă de aproape 38 de carate a fost adjudecată pentru mai bine de 4 milioane de dolari.

Bijuteriile Mariei Antoaneta scoase la licitație

Și un colier din secolul al XVIII-lea s-a făcut remarcat. Cineva a fost dispus să-l cumpere cu 4,8 milioane de dolari. Dincolo de prețul exorbitant, are și o poveste fascinantă. Unele diamante ar proveni dintr-o bijuterie care a contribuit la căderea în dizgrație a reginei Maria Antoaneta.

Andres White Correal, director al vânzărilor regale și nobiliare de la Sotheby’s: „Infamul colier al reginei a fost furat în Franța, adus la Londra, demontat și vândut sub forma altor bijuterii specifice acelei perioade.”

Cel mai spectaculos diamant din ultimele 12 luni este acesta, găsit într-o mină din Botswana. Are aproape 2.500 de carate. Piatra, de mărimea unui pumn, l-a lăsat fără replică pe fostul președinte al țării. Oficialii încă nu i-au stabilit valoarea exactă și nici nu au hotărât dacă o vor scoate la vânzare.

Între timp, diamantele cultivate în laborator continuă să câștige popularitate. Cei care aleg o astfel de nestemată fie caută o piatră mai ieftină, fie sunt preocupați de protecția mediului sau de condițiile din mine. Totuși, sustenabilitatea lor este discutabilă. Fabricarea unui diamant necesită o cantitate enormă de energie, iar multe companii mari care le produc nu sunt transparente cu privire la întreaga operațiune.

Articol recomandat de sport.ro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Fotbalistul pe care Gigi Becali voia să-l folosească pentru transferul verii și-a luat o ”bijuterie” de peste 320.000 de euro
Citește și...
Escrocheria „banda românească” face victime în Austria. Cum a fost păcălită o bătrână să renunțe la 2 milioane de euro
Escrocheria „banda românească” face victime în Austria. Cum a fost păcălită o bătrână să renunțe la 2 milioane de euro

O bătrână de 73 de ani din Austria a rămas fără bani și bijuterii de 2 milioane de euro asta după ce a fost victima unei noi înșelătorii: „banda românească”. 

Expoziție cu bijuterii din aur masiv, cu o istorie de peste 1.500 de ani, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei
Expoziție cu bijuterii din aur masiv, cu o istorie de peste 1.500 de ani, la Muzeul de Istorie a Transilvaniei

O expoziție cu bijuterii din aur masiv, ce datează din secolele IV - V, îi poartă pe vizitatorii Muzeului de Istorie a Transilvaniei printr-o epocă de mult apusă.

Percheziții în Botoșani la persoane bănuite că au furat bijuterii din magazine din Franţa. Prejudiciul e de 160.000 de euro
Percheziții în Botoșani la persoane bănuite că au furat bijuterii din magazine din Franţa. Prejudiciul e de 160.000 de euro

Poliţiştii din Botoşani au făcut opt percheziţii la persoane suspectate că au furat bijuterii din mai multe magazine din Franţa. Prejidiciul în acest caz este estimat la 160.000

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”
Salina Praid se scufundă și se inundă, iar statul se spală pe mâini și se scuză. Lipsa „atribuțiilor”

Salina Praid este pe cale să se prăbușească complet din cauza inundațiilor din ultima perioadă și odată cu ea, întreaga zonă turistică din Harghita.  

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.