Bolid de 100.000 de euro, oprit la intrarea în țară. Ce au descoperit polițiștii în urma unui control

bolid
StirilePROTV

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism estimat la o valoare de 100.000 euro, aflat în atenţia autorităţilor din Franţa.

"La data de 18.10.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control un cetăţean bulgar, în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes, model GLE350, având număr de înmatriculare specific Bulgariei.


Cu ocazia efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autorităţile din Franţa la data de 13.10.2023. Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 100.000 euro, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor",
informează joi IGPF, într-un comunicat.

Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la infracţiunea de furt.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Tragedie evitată prin hazard. O bucată de șină a străpuns podeaua unui tramvai nou din București
Tragedie evitată prin hazard. O bucată de șină a străpuns podeaua unui tramvai nou din București

O bucată de șină a străpuns vineri podeaua unui tramvai nou Imperio, de pe linia 32 din București. Doar întâmplarea a făcut ca nimeni să nu se fi aflat în calea bucății masive de oțel. 

 

Sebastian Burduja, despre alegerile la Capitală: Eu îmi doresc ca forţele europene să aibă un singur candidat
Sebastian Burduja, despre alegerile la Capitală: Eu îmi doresc ca forţele europene să aibă un singur candidat

Sebastian Burduja a declarat vineri despre alegerile la Capitală, că îşi doreşte ca forţele europene să aibă un singur candidat, el arătând că ar fi un semnal bun pentru bucureşteni iar dacă blocul izolaţionist ar câştiga ar fi un dezastru.

Doi bărbați au spart ambele biserici dintr-o comună din Tulcea, în aceeași noapte. Cu ce pradă s-au ales din cutia milei
Doi bărbați au spart ambele biserici dintr-o comună din Tulcea, în aceeași noapte. Cu ce pradă s-au ales din cutia milei

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce au intrat în două biserici din comuna Luncaviţa din judeţul Tulcea şi au furat, în total, peste 27.000 de lei.

 

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.