Brăţară din aur ce ar putea data din perioada dacică, descoperită la un bărbat din Olt

bratara dacica

Poliţiştii din Olt au ridicat de la un bărbat o brăţară din aur de 24 de Karate, de 108 grame. Bijuteria are însemne specifice dacice şi ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au ridicat o brăţară din aur, de la un bărbat de 27 de ani, din comuna Optaşi, judeţul Olt.

În urma examinării brăţării, s-a stabilit că aceasta este confecţionată din aur de 24 de Karate, cântăreşte 108 grame, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice.

Întrucât brăţara ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care urmează să se pronunţe asupra veridicităţii acesteia.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 42 din 2000, privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.

Citește și
angajata batuta
Pedeapsa primită de un patron care a bătut o angajată cu o coadă de mătură, până nu a mai putut să meargă
Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Un bărbat din Germania a șofat timp de 56 de ani fără permis
Un bărbat din Germania a șofat timp de 56 de ani fără permis

Poliția din Germania a descoperit că un șofer, implicat într-un accident rutier minor petrecut săptămâna trecută, a condus automobile pe drumuri publice timp de 56 de ani fără să dețină permis, au anunțat luni autoritățile germane, citate de DPA.

Recomandări
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii
Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”. Prioritățile până la finalul lunii

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut prima conferință de presă la Cotroceni, în contextul consultărilor pentru noul Guvern și al discuțiilor despre deficitul bugetar.

România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară
România riscă să piardă banii alocați de UE. Cum se vede de la Bruxelles situația dificilă din țară

Comisia Europeană va publica, marți (4 iunie), un raport dur la adresa României.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.