Bright Minds 2023. Sfaturi utile pentru a te angaja mai ușor, încă din timpul facultății

×
Codul embed a fost copiat

În ce activități ne putem implica încă din facultate pentru a ne ajuta în viitoarea carieră? Pentru câteva sute de studenți din țară, răspunsurile au venit la “Bright Minds”, eveniment organizat de AIESEC România.

Cea de-a treia ediție a ”Bright Minds” a avut loc la București, la Palatul Parlamentului, în format hibrid - adică atât fizic, dar și online.

Cristina Ombaș, Director Național Evenimente & PR AIESEC: “Atâta timp cât studenții sunt atenți la ce se întâmplă - și din câte am văzut, sunt toți fascinați de ce se întâmplă-, vor pleca cu un bagaj de informații și de motivație, pentru a începe să contribuie, să-și schimbe cariera, dar și să vadă care sunt activitățile sociale în care se pot implica pe zona de voluntariat, pentru a începe să contribuie la proiectele din România.

Oana Țoiu, președintele Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților: “Studenții au în continuare angoasa unui viitor incert. Dacă își găsesc sau nu loc de muncă, dacă vor fi sau nu pregătiți de asta. E cât se poate de important ca lumea practică să se întâlnească cât mai des cu studenții, în timp ce ei încă învață. De asta, de exemplu, avem și niște legi despre care am discutat cu studenții care au venit astăzi. Una dintre ele este despre mărirea numărului de internshipuri, astfel încât cât mai mulți să aibă ocazia de a învăța practic ce vor să facă.”

Părerea Oanei Țoiu e împărtășită și de Cristine Kopf, de la una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, cu o prezență consistentă în România.

Citește și
Cum să stai gratuit un an întreg în cămin. Cea mai frumoasă cameră va fi scutită de chirie
Cum să stai gratuit un an întreg în cămin. Cea mai frumoasă cameră va fi scutită de chirie

Cristine Kopf, Talent Strategist Associate Manager Accenture: “Nu știu cât de clar le este (studenților) care sunt competențele de care au nevoie, sau unde să se ducă în așa fel încât să găsească acele roluri sau angajatori.”

Reporter: Îmi poți da un sfat pentru tinerii care își caută un job sau sunt la început de drum într-o carieră?

Cristine Kopf: “Dacă sunt la facultate, ce îi îndemn să facă este să se implice în cât mai mult în activități de voluntariat. Pentru că, din punctul meu de vedere, și din experiența pe care inclusiv eu am avut-o, este acea punte de legătură între zona teoretică pe care-ți oferă școala, pe care ți-o oferă universitatea și zona de business. Este acel mediu de simulare în care poți să-ți dezvolți niște competențe practice, de care angajatorii chiar au nevoie.”

Ce spun studenții despre experiența de la Bright Minds

Florin: „Am venit la Bright Minds pentru a descoperi trick-uri, pentru a le aplica în următoarele oportunități pe care le voi avea în cariera mea.”

Ruxandra: „Am venit aici ca să văd exact ce așteaptă angajatorii de la noi, poate găsesc și noi oportunități de job-uri, pentru că eu am mai avut în trecut internshipuri, și să mă raportez puțin la ce am făcut în trecut, și care sunt noile oportunități.”

Maria: „Am venit la Bright Minds deoarece vreau să cunosc oameni, vreau să mă conectez cu cât mai mulți tineri, deoarece pe viitor am în vedere un business care are ca scop dezvoltarea personală.”

Reporter: Cum îți vezi primul sau viitorul job?

Maria: “În prezent organizez evenimente de dezvoltare personală, iar pe viitor mi-ar plăcea fiu coach pe dezvoltare personală, și în momentul acesta pregătesc, fac tot felul de cursuri, merg la tot felul de evenimente, fac foarte mult networking.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
iLikeIT. Google pune la bătaie 10 milioane de dolari pentru a pregăti studenți în domeniul securității cibernetice în Europa
iLikeIT. Google pune la bătaie 10 milioane de dolari pentru a pregăti studenți în domeniul securității cibernetice în Europa

Google a lansat un program educațional de securitate cibernetică pentru studenții din opt țări europene, inclusiv România.

Cum să stai gratuit un an întreg în cămin. Cea mai frumoasă cameră va fi scutită de chirie
Cum să stai gratuit un an întreg în cămin. Cea mai frumoasă cameră va fi scutită de chirie

Zeci de studenți din Iași au scos tot ce e mai bun din ei la capitolul creativitate, pentru a-și transforma camerele de cămin în spații primitoare și inedite.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.