Bucovina și-a deschis de Paște porțile pentru turiști. Gazdele îi așteaptă cu mâncăruri tradiționale

×
Codul embed a fost copiat

În aceste zile, Bucovina își deschide porțile cu speranță și mândrie. Mânăstirile vechi, mâncărurile lucrate cu migală și peisajele de basm își leapădă, în aceste zile, magia pentru a-i lăsa pe vizitatori să intre într-o altă lume.

Iar toți cei care au trecut pe aici, pentru a sărbători Învierea Domnului, spun același lucru. În Bucovina, Paștele este altfel.

La Voroneț, biserică unde istoria încă mai trăiește prin celebrele picturi a căror faimă a făcut înconjurul lumii, sărbătoarea Învierii Domnului vine parcă din timpuri străvechi. Aici mai auzi Liturghia primodrială din primele veacuri creștine.

Bărbat:Ne plac tradițiile din aceasta zona, am venit și la mănăstire, este una dintre cele mai vechi și foarte cunoscute manastiri.

Tânără:Am revenit după câțiva ani. E o atmosfera cu foarte multa liniște, diferit mult de orașele noastre.

Citește și
litoral
Mii de turiști au ales să își petreacă sărbătorile de Paște pe litoral

Măicuțele harnice de la bucătărie s-au ocupat aici cu ultimele pregătiri pentru masa de după slujba de Înviere. Pe care vor pune cozonac, pască, ouă roșii și diverse sortimente de pește printre care și păstrăvul copt în coajă de brad. La noapte, la slujbă, călugărițe se așteaptă ca incinta mănăstirii să fie neîncăpătoare.

Gabriela Platon, stareță Mănăstirea Voroneț:Ne pregătim de mai bine de 40 de zile cu pocăință sufletului, iar acum in Săptămână Mare, am cugetat la patimile Mantuitorului, iar pentru momentul de sărbătoare s-a pregătit o frumoasa atmosfera. Va veni lume multă.

Turiștii care au ajuns în campingul de lux din Bucovina, deschis acum doi ani, au parte de o adevărată oază de liniște. Aflat pe o colină în inima pădurii, aproape de malul Bistriței, campingul cu 11 corturi le oferă vizitatorilor șansa de a se conecta la natură, fără să le lipsească însă nimic. În plus, în pachetul de sărbătoare sunt incluse și activități de rafting pe Bistrița, călătorie cu ATV-uri prin pădure și trasee spre Pietrele Doamnei, pe Rarău.

Bogdan Jurescu, : Vin turiști tineri, cu copii. Se bucura și de relaxare, și de liniște.

40 de turiști din Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu sau Reșița au ales să sărbătorească Paștele în tihnă acestui loc. Pentru un glamping cu o capacitate de 4 persoane, au plătit 2 mii de lei pentru 3 nopți.

Client: Am ales acest loc pentru o relaxare cum se cuvine, românească, în inima munților. Am ales și eu, și soția, și copiii sa stam în cort cu invertor. Este o placere sa te trezești dimineața și sa vezi munții.

Turista: Noi suntem o familie de patru persoane, aici avem sursa de căldura pentru perioada asta rece, spațiul este foarte frumos, priveliștea este deosebita. Cel puțin odată pe luna vin cu copii aici, este totul foarte natural.

Turiști:Suntem 3 frați, din 3 zone diferite, Reșița, Cluj și Bistrița și ne-am întâlnit aici. E foarte frumos, mai ales pentru familie. Aer curat de munte, tot ce vrei.

Sâmbătă seară, turiștii se pregătesc de Înviere, apoi, duminică, sunt așteptați să guste din bucatele tradiționale din Bucuvina. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
NEWS ALERT Ce lovitură! Cristiano Ronaldo și-a dat acordul și semnează
Citește și...
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei

Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să ajungă pe Valea Prahovei. Temperaturile s-au mai îmbunat și i-au făcut pe mulți să iasă la plimbare.

Mii de turiști au ales să își petreacă sărbătorile de Paște pe litoral
Mii de turiști au ales să își petreacă sărbătorile de Paște pe litoral

Mii de turiști își petrec sărbătorile de Paște pe litoral. Și au ales bine. Stațiunile sunt aerisite, iar soarele a strălucit întreaga zi, așa că unii au făcut chiar prima plajă pe anul acesta.

Românii au făcut cumpărături și în Sâmbăta Mare, chiar înainte de ziua de Paște
Românii au făcut cumpărături și în Sâmbăta Mare, chiar înainte de ziua de Paște

Nu există sărbătoare fără cumpărături făcute în grabă, așa că nu e de mirare că și sâmbătă a fost zumzet în piețe și magazine.

Klaus Iohannis: „Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire”
Klaus Iohannis: „Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute
„Școli în construcție, viitor în pauză”. Aglomerarea elevilor, ignorată de autorități. Soluția „orei” de 35 de minute

Problema aglomerării din școli putea fi rezolvată în multe localități. Unii edili au avut și până acum soluții, dar nu le-au pus în aplicare.

Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD
Varianta de premier exclusă „aproape în totalitate” în discuțiile pentru formarea Guvernului. Este agreată doar de către PSD

Președintele României și liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stat, vineri, pentru prima dată la aceeași masă și au discutat despre formarea Guvernului.