Bucureşteni prinşi drogaţi la volan, la un filtru al Poliţiei. "E aparatul stricat"

×
Codul embed a fost copiat

Plimbarea a doi şoferi din Bucureşti a fost întreruptă aseară de un control de rutină al poliţiştilor de la rutieră. În urma verificărilor, agenţii au descoperit că ambii conducători auto se aflau sub influenţa unor substanţe interzise.

Iniţial, tinerii nu şi-au recunoscut fapta, deşi testul antidrog a arătat contrariul. În doar câteva ore, oamenii legii au împărţit amenzi în valoare totală de 18 mii de lei, au reţinut cinci permise de conducere şi au întocmit trei dosare penale.

"Nu am consumat nimic, e o farsă, doamnă, ce e asta? Păi eu nu înţeleg, eu nu consum nici băutură, nici cannabis. E aparatul stricat, trebuie să verificaţi!."

Fericit că abia îşi cumpărase maşina, acest tânăr de 23 de ani a ieşit la plimbare prin oraş cu vărul său şi a fost oprit de poliţişti pentru un control de rutină. Testul anti-drog i-a cam dat însă planurile peste cap şoferului.

"A ieşit pozitiv la cocaina la opiacee, la benzo şi la amfetamină”, spun agenţii. În autoturism, poliţiştii nu au găsit substanţe interzise.

Citește și
Sofer drogat
Șofer drogat, la un pas să provoace o tragedie în Constanța. În mașină avea un pistol

Alt conducător auto, scene asemănătoare. De această dată, protagonist a fost un tânăr de 19 ani, care de curând a obţinut permisul de conducere.

Pus fata în faţă cu rezultatul, şi-a recunoscut fapta.Spun că prima dată nu a recunoscut de ruşine.

Testul de depistare a drogurilor se face cu un dispozitiv de tip screening care în opt minute depistează şase tipuri de substanţe interzise. Cei doi conducători auto au fost conduşi la INML în vederea recoltării de mostre biologice."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Accident în lanţ în Texas, produs de un şofer drogat
Accident în lanţ în Texas, produs de un şofer drogat

Poliţiştii din Statele Unite au dat publicităţii imagini menite să le fie învăţătură de minte celor care consumă droguri şi apoi se urcă la volan.

Șofer drogat, la un pas să provoace o tragedie în Constanța. În mașină avea un pistol
Șofer drogat, la un pas să provoace o tragedie în Constanța. În mașină avea un pistol

Scene dure pe o şosea din Constanţa, unde un şofer a fost surprins marți în trafic în timp ce conducea haotic un autoturism, pe contrasens

Un sofer drogat, care NU avea dreptul de a conduce, a spulberat 5 vieti. De ce nu stia aproape nimeni ca sufera de epilepsie
Un sofer drogat, care NU avea dreptul de a conduce, a spulberat 5 vieti. De ce nu stia aproape nimeni ca sufera de epilepsie

Drogat si posibil bolnav, un sofer a produs luni dimineata un carnagiu in Braila. A intrat cu masina in viteza peste oamenii care asteptau intr-o statie de autobuz. Cinci persoane au murit pe loc.

Recomandări
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere
Ideea PSD pentru noul Guvern pe care Nicușor Dan și celelalte partide nu o acceptă. Ce ar face unii pesediști pentru putere

Primele consultări de la Cotroceni par să încline balanța spre intrarea PSD la guvernare, spun surse din partid. Unii social-democrați ar accepta să fie la putere chiar și fără să dea premierul.

Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.