Bucureștiul are cartiere întregi de consumatori de droguri. Familiile dependenţilor de stupefiante trăiesc un coşmar pe viu

Situaţia este alarmantă, dar nu şi pentru autorităţi, care nu par să conştientizeze această realitate. Drept urmare nici nu fac mare lucru. În tot acest timp, familiile dependenţilor de stupefiante trăiesc un coşmar pe viu, din care prea puţini dependenţi reuşesc să se desprindă.

Campania "Pericolul dependenței" ajunge astăzi în casa lui Iulian, un fost consumator, care acum câteva luni şi-a îngropat fratele mort tot din cauza drogurilor.

Ajungem şi în Ferentari, într-un colţ de iad. Subiectul va fi abordat pe larg şi duminică în emisiunea "România, te iubesc!" Atenţie, urmează informaţii şi detalii, cu un puternic impact emoţional.

Cartierul Militari. Într-un bloc gri, ani la rând, familia lui Iulian Dobre a trăit un coşmar.

Iulian a consumat droguri în adolescenţă. S-a oprit în armată. S-a angajat jandarm şi părea că viaţa a intrat pe un făgaş normal.

Iulian: ”S-a născut băiatul meu și am dat o petrecere și cineva a venit din vechiul meu anturaj și avea ceva la el. Și așa m-am reapucat de droguri.. De ce? Păi probabil să fiu cineva în cartier, că așa era acolo, dacă majoritatea golanilor, majoritatea persoanelor de atunci trebuia să facă și ceva aiurea”.

În cartier nu e scară de bloc fără cel puţin un consumator.

”S-a luat pe un prieten aici, unul a făcut și foarte mulți ani de pușcărie, unul la următoarea scară. În capul blocului acolo erau trei nu patru inși pe aceea scală, doi frați și prieteni de acolo. Și dimineața ba ne drogam la unul, ba la altul, ba la mine.”

7 ani a consumat droguri. Se întorcea de la lucru şi până să intre în casă îşi făcea o doză.

Când a trecut pe "legale", totul s-a năruit. A vrut să îşi incendieze soţia, a fost dat afară din armată.

Pe o mână şi-a tatuat data la care fratele său a murit. Din cauza drogurilor.

Reporter: Și zece a zece ce?

Iulian: ”Zece a zece ce a murit, acum un an de zile. Din păcate n-a cerut ajutor”.

Reporter: În timp ce consuma știați unul de altul?

Iulian: ”Păi ne drogam și împreună. El m-a luat pe mine exemplu. Uite frate-me cum e. Are mașină are aia, are aia și se droghează. Înseamnă că e bine să te droghezi. Uite ce lume cunoaște în cartier. Ia uite cum e. Și probabil ăsta l-a făcut să-ți facă ce de droguri”.

Anul trecut, în decembrie după un chin lung, fratele a murit.

Am ajuns în Ferentari cu ambulanţa Asociaţiei Române Anti SIDA - ARAS. Ferentariul e un focar cunoscut de toate autorităţile. Aici drogurile sunt la ele acasă. Echipa ARAS vine săptămânal pentru a le oferi seringi consumatorilor, o măsură prin care se încearcă să se diminueze pe cât posibil transmiterea bolilor în rândul consumatorilor, care de multe ori folosesc aceeaşi seringă. Repede, ambulanța este luată cu asalt de zeci de consumatori. Locul arată ca un colţ de iad.

Unul dintre consumatori arată picioarele pline de răni, o urmare a scăderii imunităţii şi infecţiilor provocate de substanţele pe care le consuma.

Ruxandra Manea, şef laborator Spitalul Sf Stelian: ”Amfetamine, catinone, benzodiazepine, oxazepam opioide, metadon, zidravi, zoltidem”.

În spitalul Sfatul Stelian există un aparat care poate detecta 180 de substanţe. Pe piaţă sunt însă peste 900.

Revenim în casa lui Iulian. După șapte ani de chin, soţia s-a hotărât să-l părăsească.

Viki Dobre: ”Etnobotanicele îi afectau modul de gândire, în sensul că devenise schizofrenic. Paranoic. Deci mă suna la telefon și spunea că eu îl urmăresc cu nu știu ce mașină, și umbla cu taxiurile până în București. Deci avea sau spunea cu mine la geam și îmi spunea "uite, tu ești la etajul 10 - eu fiind lângă el, tu ești la etajul 10 și văd imaginea ta nu știu cum, adică total, și mi-a fost foarte frică”.

Iulian Dobre: ”Și când m-am trezit singur, m-am trezit chiar singur fără muncă, fără prieteni, fără mamă, fără tată, fără soție, fără copil fără nimeni. Am zis bă, ce fac? Am încercat un tentativ de suicid, am zis iată, pun punct așa Da, m-au salvat doctorii, am continuat, dar disperarea asta și singurătatea asta și măsurile ei dure, m-au făcut să mă duc într-un spital, pentru a 5 oară, într-un spital de dezintoxicare și de acolo să dau curs celor de la Teen din România, care tot veneau în spital”.

Sunt 12 ani de când a ajuns în Teen Challenge, un loc în care dependenții învaţă cum să scape de adicţii. Programul durează 11 luni. Iulian a scăpat, iar acum este director în organizaţie.Și de câţiva ani, şi Viki - soţia, ajută femeile să lupte cu dependenţa, tot în Teen Challenge.