Bugetul pe 2024 este în contradicție cu Constituția”, avertizează Consiliul Superior al Magistraturii

CSM
Agerpres

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, joi, că proiectul de buget pe anul 2024 este "în contradicţie flagrantă" cu Constituţia şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

"Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere informaţiile prezentate în spaţiul public referitoare la intenţia Guvernului de a adopta unele măsuri de natură să afecteze drepturile personalului din sistemul justiţiei, precum şi proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru prorogarea unor termene, pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, a comunicat ministrului Justiţiei, Alina-Ştefania Gorghiu, poziţia instituţională în sensul că este necesară o intervenţie fermă care să determine autoritatea executivă să reevalueze un astfel de demers, astfel încât principiile fundamentale ale funcţionării statului de drept să fie respectate", se arată într-un comunicat al CSM transmis, joi, AGERPRES.

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că art. VIII din proiectul actului normativ menţionat "ignoră" dreptul fundamental la un proces echitabil în componenta referitoare la accesul la Justiţie, reprezintă "o atingere gravă" adusă dreptului de proprietate al creditorilor şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat prin nesocotirea efectelor hotărârilor judecătoreşti de către puterea executivă, precum şi cerinţa de calitate a legii, "având un caracter imprevizibil şi potenţial de a genera dificultăţi insurmontabile în realizarea drepturilor creditorilor".

Articolul VIII alineatul 1 prevede că: "Plata sumelor stabilite cu titlu de drepturi de natură salarială pentru personalul din sistemul justiţiei prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acte istrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG 99/2023, pentru punerea în aplicare a acestora şi neplătite până la data de 31 decembrie se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din prezenta ordonanţă care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanţelor, eşalonat pe o perioadă de 7 ani în tranşe anuale egale".

"Promovarea unui asemenea demers legislativ flagrant neconstituţional ar constitui, fără îndoială, o manifestare abuzivă a prerogativelor normative ale autorităţii executive întrucât statul român are calitatea de debitor, context în care preocuparea acestuia ar trebui să se concentreze în direcţia identificării soluţiilor efective şi reale pentru executarea obligaţiilor, iar nu în aceea a constituirii unor impedimente incompatibile cu principiile fundamentale ale unui stat de drept", se explică în comunicatul CSM.

Citește și
vremea
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că adoptarea de către autoritatea executivă a actului normativ preconizat, în pofida elementelor de neconstituţionalitate "flagrantă" constatate, va genera fără îndoială premisele unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea executivă şi autoritatea judecătorească şi va deschide calea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Potrivit CSM, bugetul instanţelor cuprins în proiectul privind legea bugetului pentru 2024, astfel cum a fost publicat, este mult subdimensionat în raport de bugetul transmis de către instanţe spre avizare conformă de către Consiliu, aviz obligatoriu conform dispoziţiilor legale.

"Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă regretul în mod public faţă de faptul că rolul său constituţional a fost ignorat, nefiind consultat în nicio modalitate cu privire la măsurile preconizate şi adresează pe această cale un apel la dialog către celelalte puteri ale statului, solicitând ca pe viitor poziţia constituţională a instituţiei în arhitectura statului de drept să fie respectată şi să fie în mod real consultat atunci când astfel de măsuri cu impact major asupra personalului din justiţie urmează a fi adoptate", mai arată sursa citată.

Grefieri din instanţe şi Parchete protestează, joi, fiind nemulţumiţi că nu au fost asigurate fondurile necesare pentru achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială. 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ
Cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din țară. Răcire accentuată a vremii. HARTĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea.  

Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată
Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată

O tânără de 21 de ani din Germania este anchetată de poliţiştii de frontieră după ce a încercat să iasă din România cu o maşină de 50.000 de euro furată din Italia.

Bilanţul acţiunilor antidrog ale Poliţiei şi DIICOT anul acesta: Doar 330 de kg de droguri de mare risc în 1.100 percheziții
Bilanţul acţiunilor antidrog ale Poliţiei şi DIICOT anul acesta: Doar 330 de kg de droguri de mare risc în 1.100 percheziții

Peste 930 de kg de droguri, din care 330 de kg droguri de mare risc, au fost descoperite ţi capturate anul acesta în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română şi de DICOT.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.