Șoferiță prinsă beată la volan, în Mehedinți. Polițiștii fuseseră chemați la un ”accident cu victime”

soferi politie

Un echipaj de Poliție Rutieră din Drobeta Turnu Severin a avut parte de o surprză de proporții zilele trecute, atunci când a intervenit la locul unui accident de circulație produs într-o intersecție din oraș.

 

Echipajul, care a ajuns de urgență la fața locului, pentru se anunțase un accident ”cu victime”, a constatat că, de fapt, nicio persoană nu a fost rănită. În schimb, polițiștii au avut de-a face cu o șeferiță beată, relatează adevărul.ro.

Femeia de 50 de ani nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers și s-a izbit de mașina condusă de un bărbat.

În urma testării conducătoarei auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,90% mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Citește și
rau tarnava mare
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Femeii i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Trei mașini avariate, după ce o șoferiță ar fi întors pe linia dublă continuă
Trei mașini avariate, după ce o șoferiță ar fi întors pe linia dublă continuă

Trei maşini avariate - este "reuşita" unei şoferiţe din Târgovişte care ar fi vrut să întoarcă autoturismul pe linie dublă continuă.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.