Cadavrul găsit în lada canapelei este al unei fete de 12 ani. ADN-ul victimei, comparat cu al tatălui său

×
Codul embed a fost copiat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat marţi că, în urma expertizei genetice efectuate de INML, s-a stabilit că persoana decedată, găsită în lada canapelei unei locuinţe din Sectorul 4 al Capitalei, este o fată de 12 ani.

„La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Naţional de Criminalistică, s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din municipiul Bucureşti, Sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei", a transmis Parchetul într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

În măsura în care vor fi obţinute şi alte date relevante pentru anchetă, acestea vor fi făcute publice dacă se va considera necesar.

Precizările vin după ce, luni, informaţiile difuzate în spaţiul public indicau că ar fi vorba despre o femeie.

„La data de 03.06.2023, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament din municipiul Bucureşti, Sector 4, cu privire la faptul că, după plecarea unor chiriaşi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic, ce emană un miros de putrefacţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor. În datele de 3 şi 4.06.2023, procurorul criminalist, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri şi cei din cadrul Serviciului Criminalistic au efectuat cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă ce urmează a fi valorificate în cauză", spunea Parchetul cu o zi în urmă.

Citește și
Ucisa
Cadavrul găsit în canapea ar fi al unei fetițe de 12 ani. Mama ei și iubitul acesteia au fugit din țară în aprilie

Tot pe 3 iunie, sacul din plastic a fost transportat la INML, unde a fost desfăcut, constatându-se că "în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă". 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Persoana găsită decedată în canapea a avut parte de o moarte violentă. Parchetul a început urmărirea penală pentru omor
Persoana găsită decedată în canapea a avut parte de o moarte violentă. Parchetul a început urmărirea penală pentru omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor în cazul persoanei găsite în lada canapelei.

Cadavrul găsit în canapea ar fi al unei fetițe de 12 ani. Mama ei și iubitul acesteia au fugit din țară în aprilie
Cadavrul găsit în canapea ar fi al unei fetițe de 12 ani. Mama ei și iubitul acesteia au fugit din țară în aprilie

Apar detalii șocante în cazul crimei din Sectorul 4 al Capitalei. Polițiștii cred că trupul găsit într-un sac, ascuns în lada unei canapele, ar aparține unei copile de 12 ani și nu unei femei mature, cum s-a bănuit iniţial.

Șarpe ascuns într-o canapea, scos de jandarmii din Tulcea și ulterior eliberat în natură
Șarpe ascuns într-o canapea, scos de jandarmii din Tulcea și ulterior eliberat în natură

Jandarmii au scos un șarpe din canapeaua unei familii din Tulcea. Echipa de intervenție a constatat că șarpele nu era veninos, așa că l-au luat cu băgare de seamă și l-au eliberat în natură.

Imagini halucinante. O canapea a fost văzută zburând pe deasupra capitalei Turciei | VIDEO
Imagini halucinante. O canapea a fost văzută zburând pe deasupra capitalei Turciei | VIDEO

O furtună puternică a lovit Ankara, capitala Turciei, iar rafalele de vânt au doborât copaci, au spulberat acoperișurile de clădirilor și au distrus un minaret.

 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.