Campion K1, prins când îi vindea droguri unui poliţist sub acoperire, în Oradea

Cantarul oficial dinaintea galei Local Kombat 'Romania vs Restul Lumii'. In imagine: Adrian Maxim
Agerpres

Adrian Maxim, multiplu campion naţional şi internaţional K1, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea alături de un alt orădean, Bogdan Alin Sălăjan, sub acuzaţia de trafic de droguri de risc.

Prin actul de acuzare înaintat Tribunalului Bihor, procurorii DIICOT au arătat că cei doi au fost prinşi în flagrant pe 19 noiembrie, în jurul orei 14,00, în momentul în care vindeau 1 kilogram de cannabis unui ofiţer sub acoperire.

"Persoana autorizată s-a întâlnit cu inculpatul în municipiul Oradea, ocazie cu care inculpatul i-a vândut un kilogram de substanţă vegetală (cannabis), în schimbul sumei de 4.000 euro, marfa provenind de la inculpatul Sălăjan Bogdan Alin", se arată într-un comunicat al DIICOT postat pe pagina proprie.

Ulterior, Sălăjan i-a condus pe anchetatori la o casă din localitatea Girişu de Criş, unde le-a predat două borcane din sticlă, conţinând 480 grame cannabis, iar ulterior şi la o altă locaţie, unde a predat mai multe plante de cannabis puse la uscat pe o sfoară, din care s-au recoltat 5,7 kilograme de materie vegetală.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrat pe data de 11 decembrie. O zi mai târziu, judecătorul de Cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, decizie pe care procurorii DIICOT o mai pot contesta la Curtea de Apel Oradea.

Citește și
Vas de croaziera
Un cuplu de 70 de ani, prins cu 10 kilograme de cocaină la bordul unui vas de croazieră

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Un bărbat din Suceava trimitea droguri pe fundul putinilor cu murături şi brânză
Un bărbat din Suceava trimitea droguri pe fundul putinilor cu murături şi brânză

Poliţiştii Serviciului Antidrog au găsit 7 kilograme de canabis în butoaiele unui tânăr din localitatea Dumbrăveni.

Un cuplu de 70 de ani, prins cu 10 kilograme de cocaină la bordul unui vas de croazieră
Un cuplu de 70 de ani, prins cu 10 kilograme de cocaină la bordul unui vas de croazieră

Doi cetățeni britanici, în vârstă de 70, respectiv 72 de ani, au fost arestați după ce în cabina lor de pe un vas de croazieră s-a descoperit „o cantitate mare de cocaină.”

Medic român acuzat că a drogat o femeie, arestat în Florida. Polițiștii, uluiți când au aflat cine era aceasta
Medic român acuzat că a drogat o femeie, arestat în Florida. Polițiștii, uluiți când au aflat cine era aceasta

Un medic de origine română din Florida a fost arestat și acuzat că a pus droguri în băutura unei femei cu care venise la restaurant.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.