Care este procedura de repatriere a unui cetățean român care a murit în străinătate

mae
MAE

În cazul decesului unui cetățean român aflat în străinătate trbuie întreprinse mai multe demersuri de către familie pentru repatrierea trupului.

 

Conform MAE, în cazul în care un membru al familiei sau o rudă, cetăţean român, a decedat în străinătate, trebuie făcute următoarele demersuri:

-Decesul trebuie înregistrat la autorităţile locale din ţara respectivă;
-Decesul poate fi înregistrat şi la ambasada sau consulatul României din ţara în care vă aflaţi (nu este obligatoriu);
-Dacă ambasada sau consulatul României sunt notificate despre deces de autorităţile locale, acestea informează imediat -Ministerul istraţiei şi Internelor din România, care va anunţa familia asupra decesului cetăţeanului român;
-Înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României permite eliberarea de către ambasadă sau consulat a unui certificat de deces românesc;

Eliberarea certificatului de deces românesc se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat iniţial de autorităţile locale din ţara respectivă şi pe baza altor documente prevăzute de legislaţia română;

-Dacă înregistrarea decesului nu s-a făcut la ambasadă sau consulat, atunci certificatul de deces românesc va fi eliberat în ţară, de autorităţile române, pe baza certificatului de deces străin şi a altor documente prevăzute de legislaţia română;
-Dacă decesul a fost cauzat de o acţiune violentă, atunci solicitaţi intervenţia autorităţilor locale de poliţie pentru investigarea cazului; efectuarea investigaţiilor poate întârzia procedura de transport a corpului neînsufleţit în România ;
-Dacă aţi aflat despre deces în timpul în care vă aflaţi în România, notificaţi în scris Direcţia Relaţii Consulare a MAE, la numărul de fax: (021) 319-68-69 sau pe adresa de e-mail: [email protected]

Citește și
scuba
Români la scuba diving și snorkeling în Hurghada, Egipt - VIDEO

Transportul corpului neînsufleţit în România

-Se poate face numai în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a ţării respective şi în conformitate cu regulile internaţionale aplicabile;
-Personalul consular vă poate oferi detalii în legătură cu această procedură şi vă poate facilita ul cu casele funerare care asigură transportul în România;
-Pentru transportul internaţional al corpurilor neînsufleţite este necesar paşaportul mortuar; paşaportul mortuar se eliberează de ambasadele sau consulatele României (pentru transportul urnelor cu cenuşa cremată nu este necesar paşaport mortuar).

Româncă ucisă de un rechin în Egipt

O româncă a murit, duminică, în staţiunea Hurghada din Egipt, în urma unui atac al unui rechin, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. MAE a precizat că după ce Ambasada României la Cairo a fost notificată cu privire la decesul româncei, au început demersurile pentru identificarea de urgență a familiei victimei.

Până în acest moment, nicio persoană nu a solicitat asistență consulară în vederea repatrierii trupului neînsuflețit al victimei. 

Citește și MAE, despre cazul româncei care a fost ucisă de un rechin în Egipt: Se acționează pentru identificarea de urgență a familiei

„MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale”, a menţionat sursa citată.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
MAE, despre cazul româncei care a fost ucisă de un rechin în Egipt: Se acționează pentru identificarea de urgență a familiei
MAE, despre cazul româncei care a fost ucisă de un rechin în Egipt: Se acționează pentru identificarea de urgență a familiei

O româncă a murit, duminică, în staţiunea Hurghada din Egipt, în urma unui atac al unui rechin, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Români la scuba diving și snorkeling în Hurghada, Egipt - VIDEO
Români la scuba diving și snorkeling în Hurghada, Egipt - VIDEO

În ultimii ani, Egiptul, în special zona Hurghada, a fost una dintre destinațiile preferate ale românilor. Spre deosebire de alte state, accesul în Egipt a fost mult mai permisiv din punct de vedere al restricțiilor împotriva Covid-19.  

Oficial: MAE confirmă că o româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt
Oficial: MAE confirmă că o româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt

Ministerul de Externe din România a confirmat, într-un răspuns oferit pentru Știrile ProTV, faptul că o româncă aflată în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt, a fost ucisă de un rechin .

Mărturii cutremurătoare ale turiștilor, după ce două femei au fost ucise de rechini. „Salvamarii ne-au confiscat telefoanele”
Mărturii cutremurătoare ale turiștilor, după ce două femei au fost ucise de rechini. „Salvamarii ne-au confiscat telefoanele”

Apar detalii tulburătoare în cazul femeii ucise de un rechin într-o stațiune din Egipt vizitată și de români: Sahl Hasheesh. Există și a doua victimă care a murit în condiții similare.

Româncă atacată și ucisă de rechin în Egipt. Toate plajele din regiune sunt închise
Româncă atacată și ucisă de rechin în Egipt. Toate plajele din regiune sunt închise

O româncă a fost atacată și ucisă de un rechin în Egipt. Femeia era în vacanță și făcea scufundări în momentul în care s-a produs atacul. Plajele de la Marea Roșie din Egipt au fost închise de autoritățile locale.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.