Câştigul salarial mediu net în luna octombrie a urcat la 4.692 lei, în creştere cu 2,2% faţă de luna septembrie 2023

Bani

Câştigul salarial mediu net în luna octombrie a urcat la 4.692 lei, în creştere cu 99 lei sau 2,2% faţă de luna septembrie 2023, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Câştigul salarial mediu brut a fost 7.509 lei, cu 159 lei (+2,2%) mai mare decât în luna septembrie 2023.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice - 11.127 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2591 lei).

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 17,1%.

În luna octombrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2023, ca urmare a aplicării prevederilor legale, acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Citește și
targ joburi
Târg de joburi în București. Care sunt principalele cerințe ale tinerilor. ”5.000 de lei ar fi un început bun”

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice - plus 10,3% şi în alte activităţi industriale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - între 6% şi 7,5%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative reduceri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 12,1% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului - minus 15,1%.

În sectorul bugetar, în luna octombrie 2023 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,9%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în istraţia publică (+1,9%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,7%).

Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% în luna octombrie 2023 faţă de luna octombrie 2022 şi de 101,6% în luna octombrie 2023 faţă de luna septembrie 2023.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 234,6%, cu 3,7 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2023.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Cât are acum în cont un român cu salariu mediu, care a contribuit la Pilonul II de pensii. Trebuia să fie cu 36% mai mult
Cât are acum în cont un român cu salariu mediu, care a contribuit la Pilonul II de pensii. Trebuia să fie cu 36% mai mult

Un român care a contribuit la Pilonul II de pensii ar trebui să aibă în prezent 36.000 lei, arată datele APAPR.

Târg de joburi în București. Care sunt principalele cerințe ale tinerilor. ”5.000 de lei ar fi un început bun”
Târg de joburi în București. Care sunt principalele cerințe ale tinerilor. ”5.000 de lei ar fi un început bun”

Tinerii își caută serviciu însă mulți au condiții clare, program de lucru bine stabilit, munca de acasă, ori în sistem hibrid și nu în ultimul rând un salariu satisfăcător.

Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv
Salariul încasat lunar de un medic din Neamț, deși a chiulit de la serviciu aproape patru luni. A fost arestat preventiv

Un medic din județul Neamț a fost arestat, după ce, timp de aproape 4 luni, ar fi chiulit de la serviciu, dar a încasat un salariu de 11 mii de lei lunar.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.