Câți români mai sunt ținuți ostatici de Hamas. „Sunt din Neamţ, din Iaşi”

ostatici
Imago

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Sibiu, că există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel. 

Șeful Executivului a precizat că din ostaticii rămaşi, doi au cetăţenie română şi cetăţenie israeliană, patru erau în procedură de obţinere şi a cetăţeniei române.

Ciolacu a declarat despre concluziile viiztei de lucru pe care a avut-o în urmă cu o zi, în ISrael, că ”s-a vorbit foarte mult despre industria de apărare”. ”Ştim cu toţii cât de dezvoltată şi ce tehnologie de vârf are Israelul în acest domeniu. Sunt nişte companii de renume”, a precizat premierul.

Şeful Executivului a arătat că ”există o îngrijorare în rândul comunităţii româneşti din Israel”.

”Mai mult, din ostaticii rămaşi, doi au cetăţenie română şi cetăţenie israeliană, patru erau în procedură de obţinere şi a cetăţeniei române. M-am întâlnit cu primul ministru, m-am întâlnit preşedintele statului Israel, cu preşedintele Parlamentului, Knessetului. Nu a existat instituţie în care să intru împreună cu colegii mei fără să întâlnesc cel puţin o persoană care să nu îmi spună că părinţii i s-au născut în România (…) sunt din Neamţ, din Iaşi. Este o legătură foarte strânsă între România şi Israel”, a afirmat premierul.

Citește și
Mokhtar Belmokhtar
Teroristul care a revendicat luarea de ostatici din Algeria a fost ucis

Ciolacu a mai spus că vor continua să monitorizeze situaţia din Orientul Mijlociu, situaţie cu o nouă criză de securitate, după criza de securitate cu războiul din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Doi ostatici cu cetățeni română au fost eliberați din Fâșia Gaza. Câți români se mai află în mâinile teroriștilor Hamas
Doi ostatici cu cetățeni română au fost eliberați din Fâșia Gaza. Câți români se mai află în mâinile teroriștilor Hamas

Doi ostatici cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se află printre cei eliberaţi din fâşia Gaza, anunţă duminică MAE.

Teroristul care a revendicat luarea de ostatici din Algeria a fost ucis
Teroristul care a revendicat luarea de ostatici din Algeria a fost ucis

Teroristul care in ianuarie a revendicat luarea de ostatici din Algeria, in care au murit si doi romani, a fost ucis. Anuntul a fost facut sambata seara de armata din Ciad.

Romanii ucisi in Algeria nu au fost impuscati. Au murit in urma unei explozii puternice
Romanii ucisi in Algeria nu au fost impuscati. Au murit in urma unei explozii puternice

Cei doi romani ucisi in luarea de ostatici de la In Amenas au fost adusi acasa, insa odata cu sosirea lor, un adevar cutremurator a iesit la iveala.

DIICOT a deschis dosar penal in cazul ostaticilor ucisi in Algeria
DIICOT a deschis dosar penal in cazul ostaticilor ucisi in Algeria

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a deschis un dosar penal privind incidentele din Algeria, in urma carora doi ostatici romani au fost ucisi.

Floria: Cat am fost baricadat am schimbat mesaje cu un roman. Ultimul lui mesaj:
Floria: Cat am fost baricadat am schimbat mesaje cu un roman. Ultimul lui mesaj: "Sunt ostatic"

Liviu Floria, romanul care a reusit sa se salveze din atacul terorist din Algeria, spune ca in perioada in care a fost baricadat in biroul din complexul de la In Amenas a reusit sa schimbe mesaje prin telefon cu unul dintre romanii ucisi.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.