Cazările și cursele ride-sharing ar putea deveni mai scumpe din cauza noilor reguli TVA. Platformele online afectate

×
Codul embed a fost copiat

Cei care folosesc platformele online pentru rezervarea unei locuințe, cum ar fi Airbnb ori Booking, sau pentru o cursă cu mașina prin aplicațiile de ride-sharing, Bolt și Uber, ar putea plăti mai mult de acum.

Și asta pentru că Parlamentul European a aprobat miercuri noi norme prin care aceste platforme vor fi obligate să colecteze și să plătească TVA în numele furnizorilor. Totuși, statele membre vor putea să excludă de la această regulă Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Am simulat rezervarea unei cazări pe o platformă online. Am selectat un apartament din București cu 2 camere pentru o noapte. Ar trebui să plătim 180 de lei, dar, cu taxa de curățenie și cea de servicii, care include TVA, ajungem la 211 lei.

Această taxă există doar la cei ce plătesc acum TVA, însă, conform noilor reguli anunțate de Parlamentul European, va fi obligatorie pentru toată lumea.

Pompei Mititean, expert contabil: „Persoanele juridice, majoritatea sunt plătitoare de TVA, însă sunt și persoane juridice neplătitoare de TVA. Cu această directivă, Comisia Europeană dorește să uniformizeze toate aceste aspecte, astfel încât, chiar dacă este o persoană fizică înregistrată pe platforma respectivă, platforma să colecteze TVA, astfel încât serviciile să fie uniforme, pentru că până acum exista o discrepanță între ceea ce înseamnă facturare persoană fizică, respectiv facturare persoană juridică”.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Prin aplicarea acestor norme, toată lumea va plăti TVA de 9%.

Andrei Brașoveanu, firmă regim hotelier: „La ora actuală, din păcate, sunt destul de multe locații care nu sunt în legalitate și sunt mai multe taxe de plătit la statul român, inclusiv acest TVA intercontinental pentru comisioanele celor două site-uri”.

Prețul pentru o noapte de cazare sau pentru o cursă ar putea să crească dacă platformele decid să-și păstreze profitul, iar costul TVA-ului să intre în sarcina utilizatorilor.

Dan Barna, deputat european: „Se creează o platformă în care ești prezumat ca plătitor de TVA, obligația fiind a platformei respective cu care lucrezi. Deci, cu vara birocratică. Din nou, nu merge pe micul antreprenor care, să spunem, are o mașină și muncește cu ea sau are un apartament sau două și le închiriază. Dacă folosește platformele acestea comune, pe care le știm cu toții pentru închiriat genul ăsta de servicii, platforma va trebui să rețină TVA-ul”.

Modificările trebuie implementate până în anul 2030.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.