Ce a pățit un doctor din Slatina după ce a fost prins în flagrant când lua 2.500 lei șpagă pentru o operație de urgență

Spital Slatina

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina anunţă, luni, că a suspendat contractul de muncă al unui medic ortoped, după ce acesta a fost plasat în arest la domiciliu, fiind prins în flagrant în timp ce primea mită pentru o operaţie.

Reprezentanţii unităţii sanitare anunţă că pun la dispoziţia autorităţilor judiciare ”informaţiile necesare pentru soluţionarea rapidă a cazului” şi îi încurajează pe pacienţi ”să utilizeze canalele oficiale pentru raportarea oricăror comportamente care contravin principiilor profesionale”.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina anunţă, luni, că a suspendat contractul de muncă al unui medic din cadrul Secţiei Ortopedie și Traumatologie, în contextul în care acesta este investigat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) pentru luare de mită şi se află în arest la domiciliu

”Contractul individual de muncă al medicului in cauză a fost suspendat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru a asigura buna desfăşurare a activităţilor şi protejarea intereselor pacienţilor. Condamnăm ferm orice act care afectează încrederea pacienţilor si integritatea actului medical. Reafirmăm angajamentul nostru de a proteja drepturile pacienţilor şi de a menţine cele mai înalte standarde de profesionalism şi transparentă”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de SJU Slatina.

Reprezentanţii unităţii sanitare precizează că ”respectă pe deplin procedurile legale aflate în desfăşurare”, subliniind că ”spitalul nu face speculaţii cu privire la concluziile acesteia, concentrându-se pe colaborarea deplină cu organele de cercetare”.

Citește și
medic spaga
Cine este doctorița din Sibiu reținută de procurori pentru luare de mită. A fost manager la două spitale de stat

DGA, sesizată în seara dinaintea flagrantului

”Conducerea spitalului colaborează strâns cu autorităţile, punând la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru soluţionarea rapidă a cazului. Ne exprimăm regretul profund pentru această situaţie şi impactul negativ pe care l-a avut asupra pacienţilor şi comunităţii noastre. Facem un apel la încredere, subliniind că acest incident reprezintă un caz izolat şi nu reflectă valorile majorităţii profesioniştilor dedicaţi care activează în cadrul spitalului. Pacienţii sunt încurajaţi să utilizeze canalele oficiale pentru raportarea oricăror comportamente care contravin principiilor profesionale. Conducerea spitalului tratează cu maximă seriozitate orice sesizare şi ia toate măsurile necesare pentru protejarea drepturilor şi siguranţei pacienţilor”, este mesajul transmis de oficialii spitalului.

Săptămâna trecută, în 26 decembrie, medicul a fost prins în flagrant de către ofiţerii DGA, după ce acesta a primit suma de 2.500 lei de la o persoană.

”Dosarul a fost înregistrat in urma unui apel efectuat la linia Call Center anticorupţie 0800.806.806, în seara de 25.12.2024, de către aparţinătorul unui pacient internat. Apelantul a sesizat faptul că medicul aflat de gardă la Spitalul Judeţean Slatina a cerut suma respectivă pentru o operaţie ortopedică ce urma să fie efectuată a doua zi”, a transmis Direcţia Generală Anticorupţie.

În primă fază, medicul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul a respins solicitarea, dispunând, în schimb, măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
DNA: Un senator de Teleorman ar fi dat șpagă masoneriei ca să-și pună un protejat șef la CNI. Plecat din PNL, pentru Geoană
DNA: Un senator de Teleorman ar fi dat șpagă masoneriei ca să-și pună un protejat șef la CNI. Plecat din PNL, pentru Geoană

Senatorul de Teleorman Eugen Pîrvulescu - până acum câteva zile liberal - a fost plasat vineri seară sub control judiciar de procurorii anticorupție.

Cine este doctorița din Sibiu reținută de procurori pentru luare de mită. A fost manager la două spitale de stat
Cine este doctorița din Sibiu reținută de procurori pentru luare de mită. A fost manager la două spitale de stat

O doctoriță din Sibiu, care a condus de-a lungul timpului atât spitalul CFR, cât și spitalul județean, a fost reținută de procurori pentru luare de mită. Anchetatorii au probe privind 13 situații în care ar fi primit șpagă, în perioada iunie - august 2024

Ce pedeapsă a primit oncologul din Suceava care lua 29 șpăgi pe zi pentru a trata bolnavii. Medicii făceau scut în jurul ei
Ce pedeapsă a primit oncologul din Suceava care lua 29 șpăgi pe zi pentru a trata bolnavii. Medicii făceau scut în jurul ei

Oncologul din Suceava care lua șpagă pentru a trata bolnavii de cancer a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare, o pedeapsă rarisimă în astfel de cazuri. Reamintim că medicii au făcut scut în jurul infractoarei în timpul anchetei.

Șpaga,
Șpaga, "boală" grea. Sumele cerute de la bolnavii de cancer de medicii ridicați și duși la audieri în Timișoara

Ar fi luat bani de la bolnavii pe care ar fi trebuit să îi trateze gratuit. De o asemenea faptă sunt acuzați doi medici de la Spitalul Municipal din Timișoara, din Secția de Chirurgie Oncologică.

Medici de la Spitalul din Timişoara, bănuiţi că au cerut şpagă de la bolnavii de cancer. Unul, prins în flagrant cu 1000 €
Medici de la Spitalul din Timişoara, bănuiţi că au cerut şpagă de la bolnavii de cancer. Unul, prins în flagrant cu 1000 €

Percheziţii de amploare la secţia de oncologie a Spitalului municipal din Timişoara. Mai mulţi medici sunt bănuiţi că au cerut şpagă de la bolnavii de cancer, care aveau nevoie de diverse proceduri.

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.