Ce a transmis premierul după întâlnirea cu delegația FMI. Proiectele publice „finanțate în ritm alert”

marcel ciolacu guvern
Shutterstock

Continuarea reformelor, stabilitate și investiții sunt obiectivele anunțate de premier după întâlnirea cu delegația FMI. Anterior, au existat întrevederi ciu reprezentanții Băncii Mondiale, ambele dintr-o serie de consultări.

„Menţinerea stabilităţii macroeconomice, ritmul susţinut al investiţiilor şi continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului României pentru acest an, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, care a avut loc astăzi, la Palatul Victoria”, arată Executivul într-un comunicat.

Bugetul recent aprobat în Parlament include cel mai mare volum alocat până acum investiţiilor, respectiv 7,8% din Produsul Intern Brut. Vom prioritiza proiectele publice, astfel încât cele aflate în stadiu avansat de implementare să primească finanţarea necesară pentru a fi finalizate într-un ritm alert. O altă linie de acţiune este susţinerea proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru cofinanţarea cărora am alocat resurse bugetare. Valorificăm această fereastră de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investiţiilor, cât şi pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR şi convergente obiectivului nostru de aderare la OCDE în anul 2026”, a menţionat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Guvernul va continua soluţiile şi pentru susţinerea sectorului privat. Premierul a punctat măsurile care se adresează industriei alimentare, construcţiilor, încurajării creşterii industriale, precum şi investiţiile din energie şi infrastructură.

„În cadrul consultărilor, şeful Executivului a subliniat angajamentul Guvernului de a se încadra, în acest an, în deficitul bugetar de 7% din PIB şi de a continua trendul de reducere a deficitului în următorii ani, conform Planului fiscal agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene. În acest context, premierul Ciolacu a punctat măsurile pentru reducerea cheltuielilor publice de personal, restructurarea aparatului bugetar şi reorganizarea istrativ-teritorială, incluse între priorităţile guvernamentale pentru perioada următoare. De asemenea, a menţionat măsurile pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor publice, prin extinderea digitalizării”, precizează Executivul.

Citește și
FMI
O delegație FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor

Întrevederea cu FMI face parte din seria consultărilor Guvernului cu partenerii financiari internaţionali şi cu mediul de afaceri, premierul Marcel Ciolacu având în această săptămână întâlniri cu Banca Mondială şi reprezentanţi ai mai multor fonduri de investiţii internaţionale.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
O misiune a FMI vine la Bucureşti pe 3 februarie pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice
O misiune a FMI vine la Bucureşti pe 3 februarie pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3-7 februarie, a anunţat recent Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.

O delegație FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor
O delegație FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3-7 februarie, a anunţat Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, într-un comunicat citat de Agerpres.

Ce înseamnă retrogradarea ratingului României. Economist: Fără soluții pentru criza bugetară ajungem în brațele FMI
Ce înseamnă retrogradarea ratingului României. Economist: Fără soluții pentru criza bugetară ajungem în brațele FMI

Economistul Adrian Negrescu avertizează că retrogradarea ratingului României împinge ţara în braţele FMI, într-un „context economic şi aşa foarte dificil”.

FMI vine la Bucureşti pentru a analiza situaţia economică a României. Avertismentul experților legat de deficit
FMI vine la Bucureşti pentru a analiza situaţia economică a României. Avertismentul experților legat de deficit

O misiune FMI va efectua o vizită la Bucureşti în perioada 5-8 noiembrie, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a prognozelor macroeconomice.

FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate

Rusia s-a adaptat la ”noua normalitate”, iar trecerea sa la economia de război, pe fondul agresiunii pe care o derulează împotriva Ucraina, a făcut FMI să estimeze că economia sa va crește anul acesta mai rapid decât ale statelor avansate.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.