Ce au descoperit polițiștii din Giurgiu sub podeaua unei remorci. Șoferul s-a ales cu dosar penal | FOTO

contrabanda
Politia de Frontiera Romana

Un şofer bulgar, în vârstă de 24 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu-Ruse, 14.800 de ţigarete ascunse sub podeaua unei remorci.

 

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unui microbuz, ce avea ataşată o remorcă. În urma efectuării controlului fizic asupra vehiculului, poliţiştii de frontieră români şi bulgari au descoperit mai multe pachete de ţigări, ascunse printre bagajele personale şi sub podeaua remorcii. Cu ocazia inventarierii acestora, a rezultat cantitatea totală de 14.800 de ţigarete, respectiv 740 pachete de ţigări. Ţigările, diverse mărci, aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, iar şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă", a informat sâmbătă ITPF Giurgiu.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la 20.720 de lei, a fost indisponibilizată de poliţişti, iar faţă de şofer a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet. 

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Șapte persoane reținute pentru contrabandă, după 22 de percheziții. Polițiștii au făcut o „captură” de 23.000 de pachete
Șapte persoane reținute pentru contrabandă, după 22 de percheziții. Polițiștii au făcut o „captură” de 23.000 de pachete

Șapte bărbați au fost reținuți pentru contrabandă cu țigări. Potrivit procurorilor DIICOT, indivizii au adus în țară, încă de la începutul anului trecut, marfă din Republica Moldova și Bulgaria.

Grupare „specializată” în contrabandă cu țigări destructurat de DIICOT. Șapte persoane au fost ridicate de mascați
Grupare „specializată” în contrabandă cu țigări destructurat de DIICOT. Șapte persoane au fost ridicate de mascați

Şapte persoane, dintre care patru sunt cetăţeni străini, au fost reţinute în baza unor mandate emise de procurorii DIICOT Iași într-un dosar de contrabandă cu ţigări.

Polițiștii din Dolj au văzut un TIR într-o parcare și l-au controlat. Au făcut o descoperire de peste un milion de lei | FOTO
Polițiștii din Dolj au văzut un TIR într-o parcare și l-au controlat. Au făcut o descoperire de peste un milion de lei | FOTO

Peste un milion de ţigări de contrabandă au fost descoperite în urma unui control efectuat de poliţiştii de frontieră din Dolj asupra unui TIR, ascunse într-un loc special amenajat în partea superioară a mijlocului de transport.

Doi soți din Suceava, urmăriţi internaţional pentru contrabandă, au fost aduşi în ţară din Marea Britanie
Doi soți din Suceava, urmăriţi internaţional pentru contrabandă, au fost aduşi în ţară din Marea Britanie

O femeie şi un bărbat, soţ şi soţie, din Suceava, care erau daţi în urmărire internaţională pentru contrabandă, au fost aduşi în ţară, marţi, din Marea Britanie, de către Poliţia Română.

Cosmin Mladin, suspectat că ar fi liderul unei grupări de contrabandă cu țigări, prins drogat la volan
Cosmin Mladin, suspectat că ar fi liderul unei grupări de contrabandă cu țigări, prins drogat la volan

Cosmin Mladin, suspectat că ar fi liderul unei grupări de contrabandă cu țigări din vestul țării, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins drogat la volan.  

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.