Ce au discutat liderii veniți la București pentru Summitului Inițiativei celor Trei Mări

×
Codul embed a fost copiat

Șefi de stat și de guvern din 13 țări ale Uniunii Europene sunt la București. Discută proiecte de investiții comune în infrastructură, energie și IT, care să unească Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră.

De altfel, reuniunea are loc, în cadrul ''Summitului Inițiativei celor Trei Mări'', găzduită pentru a două oară, de România. La acest eveniment, Grecia se va alătura acestei platforme, menite să accelereze, dezvoltarea țărilor membre.

Summitul Inițiativei Celor Trei Mări a fost găzduit la Palatul Cotroceni, iar discuţiile s-au axat pe securitatea și dezvoltarea infrastructurii în regiune.

James L. Jones, fostul consilier pe probleme de Securitate Națională al președintelui american Barrack Obama, și fost Comandant Suprem al Forțelor NATO în Europa, a vorbit, pentru Știrile PRO TV, despre importanța evenimentului.

Jones spune că Inițiativa celor Trei Mări este un „exemplu global”, care arată ce se poate face atunci când mai multe națiuni își reunesc forțele, în mai multe domenii – cheie.

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Plaforma politică reunește acum 13 state membre ale Uniunii Europene situate între Marea Adriatică, Marea Baltica şi Marea Neagră, adică Austria, Bulgăria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Grecia. Ucraina și Moldova au obținut calitatea de state asociate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat la discuții de la distanță, prin videoconferință.

Discuțiile liderilor s-au centrat pe două proiecte importante. O autostradă care să lege Marea Baltică cu Marea Neagră și o cale ferată unde trenurile de marfă să poată circula cu o viteză de aproximativ 160 de km/h. Mai mult decât atât au fost discuții și despre securitatea celor trei mări dar și viitorul energiei verzi în regiune.

Ţările membre vor să-şi crească importantă în cadrul Uniunii Europene, prin dezvoltarea de proiecte comune care să lege cele Trei Mări. De aceea, summitul are şi un rol economic foarte important, fiind urmat de un forum de afaceri cu peste 1.000 de participanţi.

Ca suprafaţă, ţările care au aderat la această iniţiativă reprezintă 30% din totalul Uniunii Europene şi au peste 110 milioane de locuitori. Nivelul veniturilor din economie este însă la 80% din media UE.

O parte dintre directorii unor mari companii globale participante la forum au fost astăzi la Guvern.

Reprezentanţii giganţilor Apple, Amazon şi IBM, au avut discuţii pentru investiţii în ţara noastră, potrivit Guvernului, care vrea să-i atragă în proiectele de modernizare a sistemelor IT publice.

Un invitat special al Summitului este John Kerry, emisarul preşedintelui Statelor Unite ale Americii pe probleme climatice. Oficialii români au menţionat, din nou, dorinţa de a progresa în privința includerii cetățenilor români în programul Visa Waiver al Statelor Unite.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.