Ce au găsit vameșii de pe Otopeni în bagajele unor bulgari, în timpul controlului de pe aeroport. FOTO

Bagaj
Shutterstock

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul Otopeni au depistat trei cetăţeni bulgari, în zona de tranzit a aeroportului, cu 29.600 ţigarete şi 2,4 kilograme de tutun, nedeclarate autorităţilor.

„La data de 9 aprilie, la nivelul aeroportului Otopeni a fost organizată o acţiune de prevenire şi combatere a contrabandei cu tutun şi produse din tutun", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au identificat trei cetăţeni bulgari, doi bărbaţi, în vârstă de 22, respective 48 de ani, şi o femeie în vârstă de 22 de ani, despre care existau suspiciuni că ar transporta cantităţi mari de ţigări şi tutun în Marea Britanie, fără a le declara autorităţilor vamale sau de frontieră.

"Persoanele au fost legitimate în zona de tranzit a aeroportului şi conduse către spaţiile aparţinând biroului vamal, pe sensul de ieşire din ţară, în vederea efectuării unui control comun asupra bagajelor acestora. În urma controlului a fost descoperită în posesia persoanelor cantitatea totală de 29.600 ţigarete cu timbru bulgăresc de diferite mărci şi 2,4 kilograme de tutun", arată sursa citată.

Citește și
Praid
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Întreaga cantitate de ţigări şi tutun a fost reţinută de către lucrătorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători în vederea confiscării conform reglementărilor legale în vigoare. Cei trei pasageri bulgari au renunţat la călătorie.

În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina
Proprietarii de pensiuni din apropierea Salinei Praid, gata să renunțe la angajați. Nu se știe cât va mai fi închisă salina

Starea de alertă de la Praid a fost prelungită cu 15 zile, din cauza infiltrațiilor care au dus deja la închiderea salinei. Autoritățile lucrează zi și noapte pentru a opri apa venită din pârâul Corund, iar comunitatea s-a implicat.

Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum
Orașul din România în care autobuzele sunt echipate cu AI. Șoferii sunt avertizați instant dacă nu sunt atenți la drum

Iașiul devine primul oraș din România care introduce sisteme de monitorizare a atenției șoferilor, la compania de transport public. Sistemele au la bază inteligența artificială.

Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii
Incident grav la metrou. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului, la Unirii

Un bărbat de 41 de ani a murit, vineri dimineață, după ce s-a aruncat în faţa metroului, în stația Piața Unirii 2.

Recomandări
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD
Nicușor Dan, despre noul Guvern: Societatea doreşte „oameni noi”. Ce spune despre un premier de la PSD

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, întrebat cât de mult vor dura negocierile pentru formarea noului Guvern, a răspuns că România va avea „un Guvern instalat în 2,3,4 săptămâni”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.