CE avertizează România că ar putea comite un abuz cu GDPR în cazul RISE Project

Comisia Europeana
Pro TV

Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR) nu poate fi folosit împotriva libertăţii de expresie şi de informare, pentru că acest lucru ar fi un abuz, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Margaritis Schinas,

Jurnaliştii de investigaţie de la RISE Project au anunţat săptămâna trecută că au primit o notificare de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPD), în care li se cere să îşi divulge sursele în cazul anchetei în care este vizat liderul PSD, Liviu Dragnea, şi să ofere informaţii despre toate datele pe care le deţin.

"Dreptul la protecţia datelor personale nu este un drept absolut. Regulamentul General privind Protecţia Datelor, Articolul 85, menţionează clar că protecţia datelor trebuie să fie echilibrată şi să nu fie folosită împotriva libertăţii de expresie şi de informare", a spus purtătorul de cuvânt al CE, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist privind demersul autorităţii naţionale de protecţie a datelor.

"A folosi Regulamentul General privind Protecţia Datelor împotriva acestor alte două drepturi fundamentale ar fi un abuz clar asupra Regulamentului", a adăugat el.

"Prin urmare, este extrem de important ca autorităţile române să implementeze această obligaţie în legislaţia naţională pentru a oferi excepţii şi derogări, în special pentru a proteja sursele jurnaliştilor de puterea autorităţii naţionale de protecţie a datelor atunci când este necesar şi pentru a respecta libertatea de expresie şi de informare în legătură cu mass-media", a atras atenţia Margaritis Schinas.

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea, despre vila din Mamaia: ”Am început o construcţie pe care am vândut-o”
Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
PNL propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în scandalul Rise Project
PNL propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în scandalul Rise Project

PNL propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la demersul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în legătură cu anumite informaţii furnizate opiniei publice de Rise Project.

Dragnea, despre vila din Mamaia: ”Am început o construcţie pe care am vândut-o”
Dragnea, despre vila din Mamaia: ”Am început o construcţie pe care am vândut-o”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, joi, dacă a avut vreun avantaj material de la vila din Mamaia care apare în documentele de la Rise Project, el răspunzând că a fost o construcţie pe care a vândut-o.

Liviu Dragnea, despre ancheta Rise Project: ”Mie îmi place de ei chiar şi atunci când sunt penibili”
Liviu Dragnea, despre ancheta Rise Project: ”Mie îmi place de ei chiar şi atunci când sunt penibili”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că "îi place" pe cei care lucrează la Rise Project "chiar şi atunci când sunt penibili".

"Ziua valizelor" în Parlament. Ironiile lui Dragnea despre dezvăluirile promise de Rise Project

La parlament a fost luni "ziua valizelor". Liderul PSD, Liviu Dragnea, a adus două geamantane cu acte și gogoși.

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.