Ce le-a cerut magistraților Mirel, studentul din Timișoara care și-a ucis cu bestialitate iubita. Decizia instanței

×
Codul embed a fost copiat

Tânărul student la Facultatea de Medicină din Timişoara, Mirel Dragomir, care în 22 martie şi-a ucis iubita, studentă şi ea la aceeaşi facultate, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu.  

Judecătorii de la Tribunalul Timiş i-au prelungit, însă, cu 30 de zile, arestarea preventivă.

Avocatul lui Mirel Dragomir, tânărul de 23 de ani care şi-a ucis, din gelozie, iubita, studentă la Facultatea de Medicină din Timişoara, la fel ca el, a cerut instanţei plasarea sub arest la domiciliu a clientului său din motive medicale. Mirel Dragomir ar fi suferit o operaţie la inimă în copilărie, iar din această cauză el se află sub monitorizare şi tratament şi în prezent.

De asemenea, tânărul este supus unei expertize psihiatrice la IML Timişoara, pentru a se vedea dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care şi-a ucis iubita, o tânără de 21 de ani.

Miercuri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au respins cererea tânărului privind arestul la domiciliu şi au decis să îi prelungească mandatul de arestare preventivă pentru încă 30 de zile. Mirel Dragomir este cercetat pentru omor.
 
Citește și
crima timisoara studenti
„Am întrebat-o cu cine discută și nu mi-a spus”. De la ce a pornit cearta dintre Mirel și Andreea. Declarațiile tânărului
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Ce a făcut Mirel cu trupul Andreei după ce a ucis-o. I-a pus părul în jurul gâtului ca să ascundă loviturile de cuțit
Ce a făcut Mirel cu trupul Andreei după ce a ucis-o. I-a pus părul în jurul gâtului ca să ascundă loviturile de cuțit

Tânărul din Timișoara care și-a ucis iubita, studentă la medicină, a povestit moment cu moment ce s-a întâmplat în ziua fatidică.

„Am întrebat-o cu cine discută și nu mi-a spus”. De la ce a pornit cearta dintre Mirel și Andreea. Declarațiile tânărului
„Am întrebat-o cu cine discută și nu mi-a spus”. De la ce a pornit cearta dintre Mirel și Andreea. Declarațiile tânărului

Mărturia studentului din Timișoara, dată în fața anchetatorilor, dezvăluie momentul în care acesta și-a ieșit din minți de furie și a ucis-o pe iubita lui.

Mirel a mărturisit cum a ucis-o pe Andreea. Detaliul dezvăluit de criminalul din Timișoara

Victima lui Mirel a ajuns acasă, condusă de sute de oameni. Când va fi înmormântată Andreea, studenta de la medicină
Victima lui Mirel a ajuns acasă, condusă de sute de oameni. Când va fi înmormântată Andreea, studenta de la medicină

Andreea, studentă la medicină din Timișoara, omorâtă cu bestialitate de prietenul ei, a ajuns ieri pentru ultima dată în Padeș, localitatea natală. Sute de oameni s-au strâns pentru a o plânge.

Mirel, ucigașul din Timișoara, era student și la Teologie. A ucis-o pe Andreea în apartamentul lui cu 30 de lovituri de cuțit
Mirel, ucigașul din Timișoara, era student și la Teologie. A ucis-o pe Andreea în apartamentul lui cu 30 de lovituri de cuțit

Studenta de la Facultatea de Medicină din Timişoara, în vârstă de 21 de ani, a murit după ce iubitul ei, student şi el atât la Facultatea de Medicină, cât şi la Facultatea de Teologie, un tânăr de 23 de ani, a atacat-o de 30 de ori cu un cuţit.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.