Ce le-a oferit patriarhul Daniel celor din secția de votare: „Un drept și o binecuvântare”

×
Codul embed a fost copiat

Referendul pentru familie 2018. Patriarhul Daniel a votat, sâmbătă, la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

Astfel, preafericitul Daniel a spus că participarea la vot este o onoare, un drept şi o binecuvântare.

„Am votat pentru modificarea în forma pe care a făcut-o Parlamentul României și am menționat că ținem cont de scopul acestui referendum. Participarea la vot este un drept, o onoare și o binecuvântare", a declarat patriarhul Daniel, la ieşirea de la urne.

Citește și
Bogdan Trif voteaza
Referendumul pentru familie. Un lider PSD a îndemnat cetăţenii să voteze

Patriarhul BOR a votat sâmbătă, la referendumul de revizuire a Constituţiei, la Şcoala „Ienăchiţă Văcărescu". După ce și-a exprimat votul, Preafericirea Sa le-a oferit iconițe celor prezenți.

Și mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a votat sâmbătă dimineaţa, la scurt timp după deschiderea urnelor.

Aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca fiind căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Referendumul pentru familie. Angajat al unei primării, prins cu 17 buletine la el în mașină
Referendumul pentru familie. Angajat al unei primării, prins cu 17 buletine la el în mașină

Referendum pentru familie 2018. Secțiile de votare s-au deschis sâmbătă, la ora 07.00, astfel că aproape 19 milioane de alegători sunt așteptați la urne, la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.

Referendumul pentru familie. Un lider PSD a îndemnat cetăţenii să voteze
Referendumul pentru familie. Un lider PSD a îndemnat cetăţenii să voteze

Ministrul Turismului a votat la Sibiu, spunând că "românii nu sunt de acord cu adopţia copiilor de către persoanele homosexuale".

Incidente la referendumul pentru familie. Preot amendat după ce a fost prins lipind afișe interzise
Incidente la referendumul pentru familie. Preot amendat după ce a fost prins lipind afișe interzise

Referendumul pentru familie 2018. Un preot din Piatra Neamț a fost amendat cu 1.500 de lei, după ce a fost prins lipind afișe în locuri nepermise.

Scriitorul Jonathan Frazen, la Iași: „Aş sta acasă de referendum, dacă aş fi român”
Scriitorul Jonathan Frazen, la Iași: „Aş sta acasă de referendum, dacă aş fi român”

Scriitorul american Jonathan Frazen a declarat, vineri seara, la Festivalul Internațional de Literatură de la Iași, că dacă ar fi român nu ar merge să voteze la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

Referendumul pentru familie. Mesajul transmis de Viorica Dăncilă, după ce a votat: „Fiecare trebuie să se exprime”. FOTO
Referendumul pentru familie. Mesajul transmis de Viorica Dăncilă, după ce a votat: „Fiecare trebuie să se exprime”. FOTO

Referendumul pentru familie 2018. Premierul Viorica Dăncilă s-a prezentat, sâmbătă dimineața, în jurul orei 08.45, la secția de votare de la Liceul „Jean Monnet din Capitală”, unde a votat la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”
Restricții de circulație pe timp de noapte, instituite la Los Angeles. Poliția a început să efectueze „arestări în masă”

Primarul din Los Angeles, Karen Bass, a anunţat că, începând din noaptea de marţi spre miercuri, se instituie restricţii de circulaţie la Los Angeles, ca măsură de urgenţă, scrie CNN.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.