Ce s-a aflat despre studenta din Iași găsită fără viață în pădure. I-a spus unei colege că merge în zonă

×
Codul embed a fost copiat

Studenta din Iași, găsită fără viață vineri la marginea unei păduri din oraș, a avut parte de un sfârșit violent, spun medicii legiști. Iar anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili dacă a fost vorba despre o crimă sau despre o sinucidere.

Fata se pregătea să devină pediatru și era voluntar în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sfântul Spiridon. Colegii ei sunt șocați, mai ales că era mai mereu veselă și avea note bune.

Tânăra era studentă în anul V la Facultatea de Medicină Generală. Era o studentă eminentă şi un voluntar dedicat.

Ana Olariu, prietena, colega de an: „A dat itere să intre în Departamentul de Medicină de Urgenţă în decembrie 2019, unde a intrat cu una dintre cele mai mari note, a fost un voluntar foarte dedicat, a venit chiar şi pe perioada pandemiei şi ne-a ajutat, a ajutat cadrele medicale din UPU, era foarte pricepută şi foarte devotată, iubea foarte mult oamenii, în special copiii. Ea va rămâne, mereu, în inimile noastre ca un om bun şi plin de viaţă şi o persoană foarte, foarte faină.”

“Era una dintre cele mai implicate colege ale noastre, era pasionată de Medicină de Urgență, mereu mergea în gărzi și își dorea să ajute cât mai mult pacienții. Nu putem decât să transmitem condoleanțe familiei îndurerate și să sperăm că va ajunge într-un loc mai bun. Drum lin către cer, draga noastră!”, au transmis colegii de grupă.

Citește și
pompieri
DSU explică achiziția containerelor de decontaminare. Este vorba despre un proiect european de amploare

Student„ în vârstă de 23 de ani a murit sufocată, potrivit legiştilor, în timp ce procurorii care se ocupă de anchetă înclină spre varianta sinuciderii.

Mihaela Apostol, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași: „A fost identificat cadavrul unei tinere în vârstă de 23 de ani, într-o lizieră de arbuşti din zona Sarărie a municipiului Iaşi. Descoperirea a fost făcută de o colegă, căreia victima îi spusese că se va deplasa în acea zonă.”

Pe reţelele sociale, ea îşi îndemna prietenii virtuali să preţuiască viaţa, să doneze sânge şi să se implice în acţiuni caritabile.

Dr. Ovidiu Alexinschi, psihiatru: „Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în sufletul persoanei respective, atâta timp cât nu a dat niciun semn. Semnele, de multe ori, sunt subtile. În cazul unui suicid, metodele cu violenţă denota şi o hotărâre solidă, subdiacentă. Pregătirea, faptul că a ales sau nu un cadru mai izolat, chiar şi lipsa, uneori, a unui bilet sau a unui mesaj pot fi semne a unei hotărâri unilaterale."

Fata nu are urme de violenţă pe corp şi nici semne că ar fi fost victima unui jaf, precizează anchetatorii.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Caz suspect în Iași. O tânără a plecat să fotocopieze niște cursuri, dar a fost găsită fără viață
Caz suspect în Iași. O tânără a plecat să fotocopieze niște cursuri, dar a fost găsită fără viață

Este anchetă în Iași după ce o tânără de 22 de ani a fost găsită fără viață, într-o pădure de la marginea orașului.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.