Ce se întâmplă cu cei șase copii, care s-au intoxicat cu medicamente

ambulanta
Shutterstock

Cei şase copii din localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, care s-au intoxicat cu medicamente şi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, sunt stabili.

 

Sunt conştienţi. Nu pun probleme deosebite”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.

Conform aceleiaşi surse, pacienţii sunt cinci fete cu vârste între cinci ani şi 16 ani şi un băiat de 13 ani. Toţi au rămas internaţi în secţia de toxicologie.

S-a început tratamentul cu antidotul pentru intoxicaţia medicamentoasă. Sunt stabili, echilibraţi, conştienţi, simptomele sunt în remisie”, a precizat Raluca Alexandru.

Copiii ar fi luat o doză „mai mare” de izoniazida, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. Ei luau medicamentul „în scop profilactic”.

Citește și
Toxiinfecție alimentară într-o tabără, la Fundata. 18 copii au ajuns la spital, alții sunt tratați în pensiune
Toxiinfecție alimentară într-o tabără, la Fundata. 18 copii au ajuns la spital, alții sunt tratați în pensiune

Şase copii din localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, care s-au intoxicat cu medicamente, au fost transportaţi de urgenţă la Bucureşti, a informat, marţi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Şase copii din Călăraşi, în stare gravă după ce au înghiţit medicamente pentru tuberculoză, istrate de mama lor
Şase copii din Călăraşi, în stare gravă după ce au înghiţit medicamente pentru tuberculoză, istrate de mama lor

Șase copii din Dragalina, județul Călărași, au fost aduși în urmă cu puțin timp la Spitalul de Urgență Grigore Alexandrescu din Capitală, după ce s-au intoxicat cu medicamente.

Toxiinfecție alimentară într-o tabără, la Fundata. 18 copii au ajuns la spital, alții sunt tratați în pensiune
Toxiinfecție alimentară într-o tabără, la Fundata. 18 copii au ajuns la spital, alții sunt tratați în pensiune

18 copii au ajuns, în urmă cu puțin timp, cu ambulanțele, la trei spitale din județul Brașov, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Se aflau în tabără, la Fundata, când au început să se simtă rău.

Un bărbat din Neamț și-a agresat soția, și-a sechestrat copii și a amenințat cu un cuțit polițiștii. Ce a urmat după
Un bărbat din Neamț și-a agresat soția, și-a sechestrat copii și a amenințat cu un cuțit polițiștii. Ce a urmat după

Caz incredibil în județul Neamț! Un bărbat din Roman și-a luat familia ostatică după o ceartă cu soția. Femeia a sunat la 112 pentru a cere ajutorul, însă, între timp, individul a sechestrat-o pe ea și pe cei doi copii ai lor.

Au fugit de război și au ajuns în România. Povestea unei familii din Ucraina care explică care sunt piedicile integrării
Au fugit de război și au ajuns în România. Povestea unei familii din Ucraina care explică care sunt piedicile integrării

De la începutul războiului s-au născut în România 590 de copii ucraineni. Dintre milioanele de refugiaţi care au trecut prin țara noastră, 100 de mii au rămas aici, iar unii și-au întemeiat familii.  

Accident grav în Germania. Doi morţi şi 10 copii au fost răniţi. „Scene teribile s-au petrecut aici”
Accident grav în Germania. Doi morţi şi 10 copii au fost răniţi. „Scene teribile s-au petrecut aici”

Un copil şi un bărbat şi-au pierdut viaţa şi alţi 10 copii au fost răniţi, unii dintre ei grav, într-un accident în care a fost implicat un excavator în nordul Germaniei sâmbăta seara, au anunţat serviciile de urgenţă, relatează dpa.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.