Ce spune ministrul Sănătății despre presupusa infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Florin Piersic
Facebook/strainiinnoapte

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

"Nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitalele prin care a trecut, în ultima lună, domnul Florin Piersic, nici cele două de la Cluj, nici cele două din Bucureşti, pentru că infecţia era preexistentă, iar procedurile care au fost aplicate, respectiv la Cluj - un lavaj al acestei proteze de genunchi şi ulterior extragerea la Institutul Inimii din Cluj a acelui stimulator cardiac, care era infectat, n-au făcut altceva decât să încerce să înlăture infecţia, nicidecum nu putem să discutăm de o infectare a pacientului în cursul procedurilor medicale", a precizat Rafila, la un post TV.

El le-a mulţumit cadrelor medicale de la Institutul "Matei Balş" şi de la Spitalul de Ortopedie Foişor, care au îngrijit pacientul.

"Am avut grijă ca, încă din primele momente, să existe o echipă medicală multidisciplinară, care să asigure cea mai bună conduită terapeutică pentru acest pacient, discutăm de infecţionist, ortoped, cardiolog, pentru că există şi nişte probleme cardiace acolo, şi specialişti în anestezie şi terapie intensivă. Lucrul ăsta este important şi, din câte ştiu eu, intervenţia chirurgicală s-a încheiat cu bine în urmă cu circa o oră. Evoluţia pacientului o vom vedea, dar este stabil în momentul acesta al încheierii operaţiei şi sperăm ca lucrurile să evolueze favorabil în următoarea perioadă. Deci nici o legătură cu o infecţie nosocomială, dimpotrivă", a punctat ministrul Sănătăţii.

El a explicat că în cazul actorului Florin Piersic a fost vorba despre "încercarea de a eradica focare infecţioase existente în organism".

Citește și
obezitate copil
Ce ar provoca obezitatea infantilă. Cercetătorii au descoperit ceva neașteptat în creierul lor

"La aceste proteze, fie că discutăm de proteza de genunchi sau de dispozitivul de stimulare cardiacă, se întâmplă ca atunci când există o bacteriemie, adică prezenţa tranzitorie a unor bacterii în sânge, când întâlnesc astfel de dispozitive în interiorul organismului, să le colonizeze, iar ulterior să formeze ceva pe care noi îl numim bio-film, de unde periodic se eliberează bacterii şi procesul infecţios local se amplifică, dar şi cu răsunet general. Exact asta s-a întâmplat, iar această intervenţie chirurgicală pe care au practicat-o colegii de la Spitalul Foişor probabil că era cea mai potrivită şi nu mai era timp de aşteptat pentru, ştiu eu, eventuala reîntoarcere a chirurgului care l-a operat în urmă cu mai mulţi ani pentru implantarea acestei proteze", a arătat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că miercuri dimineaţa l-a văzut pe actorul Florin Piersic, care "era perfect conştient, vorbea, iar starea lui era stabilă".

"Important încă o dată este, în momentul de faţă, ca această echipă care deja colaborează de două zile în Bucureşti să găsească şi să monitorizeze pacientul în fiecare zi şi să găsească cea mai bună soluţie terapeutică pentru ca evoluţia să fie favorabilă, aşa cum ne dorim cu toţii. L-am şi văzut pe domnul Florin Piersic ieri dimineaţă, am stat 20 de minute cu el, era perfect conştient, vorbea, deci era absolut ok, starea era stabilă, dar sigur că infecţiile acestea evoluau şi trebuia luată o hotărâre din punct de vedere medical care să îi amelioreze starea generală", a afirmat Alexandru Rafila.

Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie "Foişor", fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă, a informat, printr-un comunicat de presă, unitatea sanitară.

"În urma investigaţiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infecţionişti şi medic cardiolog şi s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale în regim de urgenţă. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă şi implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent, pacientul se află în secţia ATI, în stare stabilă", a transmis Spitalul "Foişor".

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Horoscop 10 mai 2024, cu Neti Sandu. Unei zodii i se face o ofertă de job, dacă nu chiar de o funcție
Horoscop 10 mai 2024, cu Neti Sandu. Unei zodii i se face o ofertă de job, dacă nu chiar de o funcție

Horoscop 10 mai 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O să ne bucurăm de ultimele zile ale sărbătorilor pascale și să ne întâlnim cu toți cei dragi, să respectăm tradițiile și să degustăm bunatațile cu care ne-am obișnuit în perioada asta.  

Ce ar provoca obezitatea infantilă. Cercetătorii au descoperit ceva neașteptat în creierul lor
Ce ar provoca obezitatea infantilă. Cercetătorii au descoperit ceva neașteptat în creierul lor

Cercetătorii americani de la Spitalul de Copii din Philadelphia (CHOP) au identificat o variantă genetică puternic asociată cu cauza obezităţii la copii.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.