Ce va face statul după ce ASF a retras autorizația de funcționare Euroins, cel mai mare asigurător auto din România

asigurare rca
Shutterstock

Guvernul a anunțat că va lua toate măsurile pentru a proteja interesele asiguraților Euroins, după ce ASF a retras autorizația de funcționare a celui mai mare asigurător auto din România, cu peste 2,5 milioane de clienți.

Guvernul României a transmis, vineri, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, că va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto şi precizează că ASF urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului, potrivit News.

”Guvernul României va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto”, precizează purtătorul de cuvânt al Executivului.

Acesta mai arată că, ”în urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca institutie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului”.

ASF cere falimentul Euroins

Citește și
ASF
BERD a informat ASF şi Ministerul Finanțelor că face o analiză independentă la Euroins

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, anunţă vineri ASF.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca interimar al societăţii.

Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Reacția Euroins la informațiile că ar putea intra în faliment. Ce spune compania despre litigiile privind dosarele de daună
Reacția Euroins la informațiile că ar putea intra în faliment. Ce spune compania despre litigiile privind dosarele de daună

Eurohold Bulgaria AD, proprietarul Euroins Insurance Group AD (EIG), reacționează după ce compania a fost acuzată că a ignorat dosare de daună, iar recent au apărut informații că ar putea avea soarta City Insurance, care a intrat în faliment.

BERD a informat ASF şi Ministerul Finanțelor că face o analiză independentă la Euroins
BERD a informat ASF şi Ministerul Finanțelor că face o analiză independentă la Euroins

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a angajat o companie globală de consultanţă pentru a realiza rapid, până la finele lunii martie, o analiză actuarială independentă a contractelor de reasigurare încheiate de Euroins.

După falimentul „City Insurance”, apar noi probleme pe piața polițelor auto. De ce a fost amendat cel mai mare asigurator RCA
După falimentul „City Insurance”, apar noi probleme pe piața polițelor auto. De ce a fost amendat cel mai mare asigurator RCA

După falimentul City Insurance, problemele continuă pe piața polițelor auto obligatorii. Inspectorii de la Autoritatea de Supraveghere Financiară au amendat Euroins, cel mai mare asigurator RCA, cu peste 300 de mii de lei, doar în luna decembrie.

City Insurance și Euroins au fost amendate pentru întârzierea plății despăgubirilor
City Insurance și Euroins au fost amendate pentru întârzierea plății despăgubirilor

Apar și primele amenzi în cazul firmelor de asigurări depistate cu nereguli.

Lista neagra a companiilor de asigurari. Polite RCA false, reparatii cu piese second-hand, masini evaluate dupa ureche
Lista neagra a companiilor de asigurari. Polite RCA false, reparatii cu piese second-hand, masini evaluate dupa ureche

Autoritatea de Supraveghere Financiara a facut publice cifrele privind plangerile la adresa companiilor de asigurari in in prima jumatate a anului 2015.
 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.